Economie

Euro a scăzut la minimul ultimelor trei săptămâni

Dacă dolarul și francul elvețian s-au apreciat, leul a reușit să se aprecieze în fața euro, în timp ce unii dintre indicii ROBOR au revenit pe creștere.

Cursul euro a scăzut de la 4,6572 la 4,6541 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,651 – 4,657 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,656 lei.

Moneda națională este susținută în perioada de vară de intrările de valută de la nivelul caselor de schimb.


Media dolarului american a crescut de la 3,9685 la 4,0032 lei, cotațiile fluctuând între 3,988 și 4,012 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,161 – 1,167 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 3,9935 la 4,0013 lei.


Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,37%, nou maxim al ultimilor patru ani, după patru zile consecutive de stagnare la 3,35%.

În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,48%, cel mai ridicat nivel începând cu martie 2014.


Indicele la nouă luni s-a oprit la 3,52% însă cel la 12 luni a crescut de la 3,56 la 3,57%.

Monedele din regiune se depreciau ușor față de euro. Cea poloneză se tranzacționa la 4,295 – 4,315 zloți iar cea maghiară la 323,3 – 324,1 forinți.


După creșterea de acum două zile până la 1,1745 dolari, euro cobora ieri la 1,1605 – 1,166 dolari, în ciuda confirmării de către Eurostat a unui nivel al inflației de 2% în zona euro.

Aprecierea monedei americane s-a datorat declarațiilor optimiste ale șefului Fed, Jerome Powell, privind menținerea unui ritm alert al majorării dobânzii-cheie din SUA.


Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a crescut ieri la prânz 7.368,72 dolari, mai sus cu aproape 10% față de marți.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Ultimele Stiri
abonare newsletter