monitorulcj.ro Menu

Economie

(P) Legenda arcaşului din turn

Stenota vine de la numele cetății unde s-a scris această poveste. Era odată un turn între dealuri, în mijlocul unei pustietăți. Turnul fusese înainte inima unei cetăți care în timp decăzuse, odată cu plecarea oamenilor; din ea rămăsese o ruină, iar singurul om care trăia acolo era un soldat.

Era arcașul cetății, un bărbat de vreo 70 de ani pe numele lui Steuriu și care, atât cât trăise, apărase cetatea și oamenii săi, scrutînd valea și împrejurimile din turnul cetății. Dupa plecarea ultimilor oameni el a rămas pe loc, păzind turnul și sperînd că aceștia se vor întoarce și vor readuce la viață locul.

Au trecut ani și oamenii nu veneau, pesemne ținuți departe de pustietatea locului. Și atunci Steuriu a început să caute în cotloanele cetății, acolo de unde încă mai găsea de mîncare; într-un sfîrșit a văzut niște corzi de viță plăpînde, strecurate printre ruine, protejate de vînt și scăldate în soarele de dupămiază.

Le-a luat, le-a crescut an de an, ca pe copiii săi și, la fel precum i-ar fi scos pe aceștia în lume, a plantat viță de vie în jurul ruinelor cetății, mai întîi aproape, sub ochii săi, mai apoi și pe văile din jur. Încet încet vița a crescut, a devenit puternică și s-a răspîndit singură; a alungat pustietatea, iar tărîmul cetății Stenota s-a acoperit cu viță de vie, a devenit plin de viață. Si la un moment dat, cînd Steuriu, bătrîn și slăbit fiind, se resemnase de mult cu singurătatea și cu apropierea morții, dar se bucura cu ultimele puteri de vița de vie din jur, oamenii cetății și urmașii lor s-au întors, atrași de frumusețea locului.

Și-au amintit de cetatea lor Stenota și de Steuriu, arcașul din turn. În cinstea lui au început să facă vinul.

Fetească Albă

Soi autohton cu cea mai largă răspândire, a cărui existență se pierde în istorie. Fermentat la temperatura controlată, vinul este de o finețe deosebită, catifelat, amplu, modern, cu arome ierboase și ușoare tente florale și de citrice. Un vin cu o savoare remarcabilă care se asociază perfect cu preparate din carne albă. A se servi răcit la 8 - 10 *C.

Fetească Neagră

Soi autohton, străvechi, apreciat fiind pentru calitatea și naturalețea producției sale. Fermentat la temperatură controlată, vinul de o culoare roșu violacee, dezvoltă arome complexe de vișine și prune uscate, cu note secundare de piper. Un vin cu o savoare remarcabilă, rotund, complex, cu alcoolul bine integrat, care se asociază perfect cu preparate din carne de miel la grătar, mușchi de porc. A se servi la 15 - 16 *C.

Merlot

Soi autohton cu cea mai largă răspândire, a cărui existență se pierde în istorie. Fermentat la temperatură controlată, vinul este de o finețe deosebită, catifelat, amplu, modern, cu arome ierboase și ușoare tente florale și de citrice. Un vin cu o savoare remarcabilă care se asociază perfect cu preparate din carne albă. A se servi răcit la 8 - 10 *C.