monitorulcj.ro Menu

Economie

Guvernul ar urma să renunţe la introducerea COTEI ZERO de TVA la tranzacţiile imobiliare

Executivul ar urma să renunţe la introducerea cotei zero pentru tranzacţiile imobiliare.

Guvernul ar urma să renunţe la introducerea COTEI ZERO de TVA la tranzacţiile imobiliare

“Mediul de afaceri a arătat că această măsură mai mult încurcă decât ajută, aşa că este posibil să se renunţe la introducerea cotei zero la tranzacţiile imobiliare. În plus trebuie notificată şi Comisia Europeană, iar până acum nu s-a trimis nimic oficial la Bruxelles”, au precizat, pentru Mediafax, surse guvernamentale.

În Programul de guvernare al PSD se arăta că va fi extinsă cota zero de TVA pentru vânzarea de locuinţe, publicitate şi pentru inputuri în agricultură, începând cu 1 martie 2017.

“Mizăm pe 50.000 de noi locuri de muncă în construcţii, şi ca urmare a propunerii noastre de eliminare a TVA-ului pentru vânzarea de locuinţe şi a impozitului pe transferul proprietăţii cu valoare mai mică de 100.000 de euro”, se arăta în acest document.

Alexandra Smedoiu, director, Consultanţă fiscală, PwC România a explicat, pentru MEDIAFAX, de ce mediul de afaceri s-a opus introducerii acestei măsuri: “Pe dezvoltatori nu-i ajută această decizie. S-au temut că introducerea cotei zero de TVA vine cu obligaţii suplimentare. Măsura pare benefică pentru cel care cumpără, dar nu şi pentru cel care vinde fiindcă nu îşi poate deduce TVA-ul de la materialele de construcţii. Aşa că mai mult îi încurcă pentru că ei aveau construcţii în derulare, semnau antecontracte şi nu ştiau ce să pună în documente. Cu sau fără TVA? Propunerea de a introduce cota zero de TVA la tranzacţiile imobiliare s-a făcut fără a se fi consultat mediul de afaceri. Ulterior, ne-am sesizat şi am început să punem întrebări legate de costurile suplimentare şi dacă suntem în linie cu directivele europene”.

Etichete: imobiliare tva