Economie

TEDxCluj 2017, la final: „Am mintea plină de gânduri și mă duc să le gândesc”

Peste o mie de persoane s-au strâns la TEDxCluj 2017, eveniment desfășurat sub motto-ul „Going Beyond”. Ediția din acest an a conferinței s-a desfășurat la sediul Operei Maghiare.

„Temele propuse la această ediție s-au îmbinat într-un mod cât se poate de fericit cu așteptările participanților, provocați să gândească, să-și imagineze, să scrie și chiar să cânte. Ne-am încărcat cu toții bateriile pentru încă un an, în cadrul celui mai mare eveniment TEDxCluj de până acum”, a declarat Cristian Dascălu, curatorul TEDxCluj.

TETAPOLIS, în parteneriat cu TEDxCluj, a prezentat TEDxCluj Award 2017. Aflat la cea de-a doua ediție, premiul i-a fost acordat medicului neurolog Bogdan Florea, inițiatorul primei rețele naționale de telemedicină în epilepsie. „Ca parc științific și tehnologic, TETAPOLIS își asumă prin activitatea desfășurată o participare activă în schimbarea paradigmei din „Cluj-Napoca, un oraș de export al ideilor inovative” în „Cluj-Napoca, un oraș de incubare a ideilor inovative”, susținând acele idei care schimbă lumea în care trăim prin cercetare și inovare. Mai mult decât atât, acest premiu reflectă o validare a potențialului inovativ al acestor idei’’, a declarat Mihai Coca, director de dezvoltare TETAPOLIS. De asemenea, în calitate de partener TEDxCluj, Emerson, în dorința de a contribui la răspândirea ideilor care merită să fie înfăptuite, a premiat câștigătorul TEDxCluj Award 2017.


În cadrul primei teme a conferinței, „Spațiul cosmic”, Pierre-Philippe Mathieu a prezentat o perspectivă cosmică asupra fragilității Pământului și a noastră, ca oameni, trecând în revistă misiunile de observare a planetei și importanța cercetării Pământului din afara sa pentru dezvoltarea civilizației umane. Ideile i-au fost continuate de Philippe Lattes, care a urcat pe scena TEDxCluj cu o propunere îndrăzneață pentru antreprenori: explorarea domeniului spațial, datorată democratizării accesului la aceste date și ieftinirii tehnologiei spațiale – inclusiv nano-sateliții. Gernot Grömer a invitat apoi audiența spre... Marte, povestind din experiența sa de „pilot de încercare” pentru condițiile planetei roșii, desfășurate în cele mai neobișnuite locuri de pe Pământ. S-a ajutat și de un îndemn: „Nu-mi spuneți că cerul e limita, când pe Lună sunt urme de pași”.

A doua secțiune a zilei, „Inovare”, a început cu Julio César Alemán, care le-a arătat participanților cum construcția de țesuturi umane în afara corpului, pe baza tehnologiei 3D, devine tot mai mult o realitate și va contribui în anii următori la tratarea eficientă a unor boli precum cancerul. I-a urmat Florin Talpeș, care a îndemnat managerii și liderii de echipe să înlăture gogoașa emoțională în care se înfășoară tot mai mulți tineri profesioniști și să încurajeze tehnologia disruptivă. Pronosticul lui Varujan Pambuccian pentru următorii ani este că roboții vor înlocui total categorii de servicii precum lucrul la bandă și relațiile cu clienții, iar oamenii se vor reorienta spre domenii unde gândirea umană este obligatorie. George Buhnici a vorbit despre visurile SF-urilor de altădată, devenite acum realitate, și despre posibilitatea repetării fenomenului și la SF-urile de acum. Giorgio Fabbri a explicat importanța muzicii în dezvoltarea individuală și colectivă prin patru pași: repetare, extindere, inovare și trăirea momentului.


Cea de-a treia secțiune TEDxCluj 2017 a fost „Călătoria”. Marius Chivu a vorbit despre experiența personală a fiecărei călătorii, diferită de la un om la altul, chiar tovarăși de drum. I-a urmat Veronica Soare, cu o prezentare a călătoriei personale de 910 km – Camino de Santiago. Andreea Roșca a mutat apoi discuția spre călătoria profesională și curajul de a schimba lumea prin antreprenoriat. Discursul inspirațional al Melaniei Medeleanu a îndemnat audiența să-și găsească vocea – cauza care îl inspiră pe fiecare.

„Dincolo”, cea de-a patra secțiune a evenimentului, a debutat cu cuvintele și muzica Teodorei Enache, o îmbinare unică de doină și jazz. La invitația Cristinei Dobrescu, sutele de participanți au scris apoi câte-o scrisoare adresată unei persoane dragi. Rusandra Cojocaru a vorbit despre inovare și importanța de a face ce-ți place. Paul Bourne a încheiat discursurile printr-un exemplu dantelat de interconectivitate a faptelor fiecăruia.


Prezentările invitaților au fost completate cu intervenții artistice susținute de naistul Radu Nechifor, dansatorul de step Adrian Strâmtu și desenele lui Paul Dumitru, iar participanții la TEDxCluj au avut ocazia să se implice într-un proiect colaborativ inedit, realizat cu o placă de lemn și o mie de cuie. Concluzia i-a aparținut lui Iv cel naiv, poetul necunoscut care a dat voce evenimentului cu ajutorul lui Mimo Poetul, într-un inedit duet de prezentare, în premieră în România: „Dragule mim, dragă audiență, vă mulțumesc! Eu am mintea plină de gânduri și mă duc să le gândesc.”

Ultimele Stiri
abonare newsletter