Economie

Agent clujean: “Majoritatea celor care cumpără apartamente în Gheorgheni-Mărăşti o fac pentru investiţie, nu-i interesează că pot da mâna cu vecinul de la balcon”

Vezi ce predicţii au pentru 2017 specialiştii în imobiliare din Cluj-Napoca - cum vor evolua preţurile şi care sunt zonele care se extind.

Clujul devine din ce în ce mai sufocat de locuinţe, având în vedere că fiecare petec de pământ este exploatat de constructori. Acest lucru nu afectează cererea, potrivit specialiştilor în imobiliare, multe dintre achiziţiile de apartamente făcându-se cu scop investiţional.

Noile apartamente răsar atât în zone periferice, cât şi în cele apropiate de centru.


“Zonele unde se construiesc sunt: Zorilor, zona Europa, pe zona de Gheorgheni, Borhanci apar de asemenea multe proiecte, zona Romul Ladea, în spate la Iulius Mall, pe Grigorescu merge pe partea de Donath înspre Floreşti pe Tăietura Turcului, în Mănăştur mai puţină cerere este pentru construcţiile noi din câte am apreciat eu, iar pe Mărăşti-Gheorgheni, unde este un petec de pământ se ridică un bloc. Cererea mare este în acea zonă fiind şi infrastructură şi dotări, pe lângă Iulius Mall cum este un pic de teren deja se rdică un bloc, îşi dau mâna unul cu celălalt din balcoane. Majoritatea care se cumpără pe zona, Gheorgheni, Mărăşti se iau ca investiţie, iar chiriaşii nu prea fac figuri, dacă au acolo mall-ul, teren de sport, facilităţi atunci nu-i mai interesează că sunt blocurile apropiate. Oricum, Gheorgheni, Mărăşti rămân în top după zona centrală. Pe Andrei Mureşanu nu mai ai ce discuta, acolo nu mai au unde să construiască blocuri”, explică, pentru Monitorul de Cluj Carmen Miron, director Edil Imobiliare.

Potrivit acesteia, clujenii nu terbuie să se aştepte la scăderi de preţuri anul acesta.


“În mare, orientările o să fie tot înspre apartamente, o să continue construcţiile noi şi orientarea spre construcţii noi. Preţurile nu vor scădea, în aprecirea mea, de crescut, eventual foarte sensibil sau deloc, pentru că sunt deja destul de ridicate preţurile. Aşteptăm, totodată, o echilibrare a cererii şi a ofertei, acum este cererea mult mai mare. Şi pe partea de case orientarea clienţilor este spre construcţii noi, proiecte apar destul de multe, iar cerere este, problema este la infrastructură, de regulă se construieşte pe zonele de extindere şi se caută în principal de către familii, iar dacă nu ai în zona respectivă şcoală, grădiniţă este mai greu, trebuie să facă un compromis”, continuă Miron

Deciziile Guvernului, cu impact semnificativ asupra pieţei

Potrivit lui Tudor Marc, consilier Welt Imobiliare, creşterea sau scăderea preţurilor va fi în mare măsură influenţată de decizia de scoatere a TVA-ului la tranzacţiile imobiliare.  „Prognoza ar fi de creştere a preţurilor, dar nu cu mult mai mult decât s-a înregistrat în 2016, ar fi maxim ce apreciez eu că ar putea să crească, nu se poate zice că va creşte obligatoriu. În 2016 s-au dat drumul la foarte multe proiecte de construcţie, totă zona de Ploişti-Someşului vor fi apartamente, unde a fost Flacăra şi Napochimul, în zona de Iulius Mall se construieşte foarte mult, în zona de Bună Ziua, deci sunt proiecte de anvergură şi vor fi destul de multe apartamente pe piaţă, care să mai stopeze din creşterea preţului, dar nu se poate garanta acest lucru. Mai este de luat în considerare încă un lucru, care nu influenţează puterea de cumpărare sau numărul de tranzacţii, vorbim de ce au anunţat cei din Guvern, că vor să elimine TVA-ul la locuinţe. Asta s-ar putea să influenţeze destul de mult preţurile, TVA-ul momentan e de 5% pentru imobilele până în 100.000 de euro, adică 450.000 de lei şi cu suprafaţă sub 125 de metri pătraţi, iar peste această sumă TVA-ul este de 19%. În momentul în care ei decid să scadă TVA+ul, sub 100.000 de euro scad preţurile cu 5% şi peste 100.000 scade 19% preţul, aşa ar fi normal. Decizia aceasta i-ar ajuta pe cei care vor proprietăţi mai mari, dar normal ar fi ca preţul să scadă cu 19%, constructorul oricum nu este afectat, petru că el facturează şi TVA-ul îl varsă mai departe. Se poate să profite şi constructorii, pentru că este loc, s-ar putea, dar oricum va fi o scădere. În concluzie, eventuala scădere de preţ va fi nu datorită scăderii cererii ci datorită unor măsuri de ordin fiscal. Clar nu va scădea piaţa, cererea va rămâne la acelaşi nivel pentru că avem foarte mulţi clienţi care investesc în apartamente, scot bani din bancă şi îşi cumpără apartamente spre închiriere, firme îşi deschid tot mai multe sedii în Cluj, studenţi care vor să rămână la Cluj”, explică Tudor Marc, pentru Monitorul de Cluj.


Preţurile au crescut cu 11% anul trecut

În Cluj-Napoca, preţurile apartamentelor au consemnat o creștere de 11,4% pe parcursul anului trecut, potrivit imobiliare.ro, de la 1.117 euro pe metru pătrat la finele lui 2015, până la 1.244 de euro pe metru pătrat în decembrie 2016. Cel mai mare avans, de 11%, a fost consemnat de apartamentele vechi, care au ajuns la 1.276 de euro pe metru pătrat (de la 1.150 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 8,1%, de la 1.093 la 1.181 de euro pe metru pătrat.

abonare newsletter