monitorulcj.ro Menu

Economie

(P) Univers „T”, locul I în Topul Firmelor Private din România

Univers „T” S.A., complex hotelier care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a fost recompensat, în cadrul festivității anunțării Topului Național al Firmelor Private din România, cu un nou premiu de prestigiu: locul I în clasamentul național realizat în funcție de performanțele globale ale întreprinderilor mijlocii.

Criteriile care au stat la baza întocmirii clasamentului au fost performanţa globală a companiei, productivitatea, cifra de afaceri şi profit brut înregistrat. „Distincțiile obţinute de Univers T, în mod repetat, la diverse competiții de profil, reprezintă dovada de necontestat a calității serviciilor pe care acest complex hotelier le oferă pe piața HoReCa. În acelaşi timp, ele sunt dovada certă a faptului că performanţa nu este apanajul strict al managementului privat, ea caracterizând şi acele entităţi publice în care primează profesionalismul şi munca de echipă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tișe. În cadrul acestei gale, la care au participat personalități publice românești și străine de prim rang, printre care premierul Dacian Cioloș, vicepremierul Costin Borc, ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, ministrul Finanțelor Publice, Ana Dragu, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Florin Jianu, delegației Univers „T”, formate din directorul general, Valentin Lungu, directorul general adjunct, Viorel Luca și managerul SMC, Adrian Pop, i-a fost înmânată diploma și trofeul aferente premiului I. Acest top, realizat anual de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, confirmă o dată în plus performanțele remarcabile înregistrate de această companie clujeană, deținătoare a unui hotel-restaurant, rezultate care au fost răsplătite și în cursul anul trecut, prin acordarea locului I la nivel național, în competiția firmelor din secțiunea Comerț-Turism, întreprinderi mijlocii, evaluate de Camera de Comerț și Industrie a României. ”Acest premiu ne onorează și ne obligă să încercăm să îmbunătățim permanent calitatea serviciilor oferite clienților noștri. Vreau să mulțumesc echipei Univers T, Consiliului de Administratie, precum și Consiliului Județean, forul nostru tutelar, care a susținut și susține dezvoltarea mediului local de afaceri. Pot spune că toate proiectele Univers T au avut aprobarea şi sprijinul Consiliului Judeţean Cluj, fără nici o excepţie, în aceşti ultimi 4 ani de zile de când mă aflu la conducerea acestei companii”, a declarat directorul general al Univers T, Valentin Lungu.