Economie

Prețurile apartamentelor au scăzut în august, dar nu şi în Cluj

August, luna concediilor, este recunoscută în mod tradițional pentru activitatea de tranzacționare mai scăzută din imobiliare. Pe fondul acestei tendințe, amplificate anul acesta de dificultățile de finanțare, în ultimele 31 de zile a avut loc o ajustare în jos a prețurilor locuințelor.

Astfel, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) din întreaga țară a scăzut cu 0,7%, de la 1.035 la 1.028 de euro pe metru pătrat util. Valoarea actuală este cu 8,2% mai mare decât consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 950 de euro pe metru pătrat util. Tendința generală de ieftinire nu a afectat însă toate marile orașe analizate, este concluzia unui studiu imobiliare.ro.

Cluj-Napoca:


În orașul de pe Someș, așteptările vânzătorilor au crescut cu 0,8% în august (de la 1.214 la 1.224 de euro pe metru pătrat util) și cu 11% față de perioada similară a anului trecut (de la 1.103 euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,3% (de la 1.249 la 1.253 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1% (de la 1.164 la 1.176 de euro pe metru pătrat).

București:


În Capitală, pretențiile proprietarilor s-au diminuat cu 0,7% în august, de la 1.131 la 1.123 de euro pe metru pătrat util; nivelul actual al prețurilor este cu 3,4% mai ridicat față de perioada similară a anului trecut, când ajungea la 1.086 de euro pe metru pătrat util. Interesant este că, în ultimele 31 de zile, suma medie solicitată pentru apartamentele vechi a rămas constantă (la 1.059 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce locuințele noi s-au ieftinit cu 0,8%, de la 1.172 la 1.163 de euro pe metru pătrat util.

Brașov:


În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat un avans de 1,6% în ultima lună (de la 898 la 912 euro pe metru pătrat util) și de 4,2% în ultimul an (de la 875 de euro pe metru pătrat util). În august, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,8% (de la 899 la 906 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 4,6% (de la 894 la 935 de euro pe metru pătrat util).

Iași:


Dintre marile orașe analizate, în Iași a fost consemnat cel mai mare declin în luna august, respectiv 1,3%, de la 891 la 879 de euro pe metru pătrat util; față de perioada similară a anului trecut, prețul actual este cu 2,6% mai mare. Interesant este că segmentele vechi și nou au consemnat variații semnificative în ultima lună, dar în direcții opuse, ceea ce a dus la îngustarea vizibilă a diferenței dintre cele două: apartamentele vechi s-au depreciat până la 888 euro/mp, iar cele noi s-au apreciat ajungând la 853 euro/mp. Chiar și așa însă, cele dintâi sunt cu aproximativ 10% mai scumpe, iar cele din urmă cu 6% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni.

Timișoara:


În orașul de pe Bega, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un avans de 1,3% în august (de la 1.000 la 1.013 euro pe metru pătrat util) și de 10,7% la 12 luni (de la 915 euro pe metru pătrat). În ultimele 31 de zile, prețul mediu cerut pentru un apartament vechi s-a majorat cu 1,8%, de la 997 la 1.015 euro pe metru pătrat. Unitățile locative nou-construite, pe de altă parte, s-au ieftinit cu 1,1%, de la 1.016 la 1.005 euro pe metru pătrat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter