Economie

Autorizaţia de construire pentru lotul 4 din Autostrada Sebeş-Turda, eliberată cu trei luni înainte de inaugurare

Stratul de asfalt s-a turnat înainte de obţinerea autorizaţiei.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a semnat marţi, inainte de a-si da demisia din functie, şi ordinul pentru emiterea autorizaţiei de construire pentru ultimul lot, lotul 4, al autostrăzii A10 Sebeş-Turda, după ce anterior a semnat şi documentele care au deblocat lucrările la celelalte tronsoane.

Autostrada A10 Sebeş-Turda, cu o lungime totală de circa 70 de kilometri, traversează judeţele Alba şi Cluj.


"Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a semnat astăzi, 5 iulie, ordinul de ministru pentru menţinerea construcţiilor, act care stă la baza emiterii autorizaţiei de construire pe Lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda. După emiterea autorizaţiei de construire, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), va transmite antreprenorului ordinul de începere a lucrărilor", a precizat ministrul pe contul său de Linkedin.

Lotul 4 are o lungime de 16,3 kilometri, traversează judeţele Alba şi Cluj, pe traseul Decea-Turda, şi va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3). Lucrările au început în 2014, dar au fost blocate din cauza lipsei unor autorizaţii de construcţie.


Iniţial, toate loturile de la A10 au avut ca termen de finalizare anul 2016, însă s-au produs deja întârzieri importante din cauza lipsei unor avize obligatorii pentru construcţie.

Lucrările la această autostradă sunt finanţate din fonduri europene şi au fost fazate, pentru a putea fi alocaţi bani atât din perioada de programare 2007-2013, cât şi din perioada 2014-2020.


Valoarea totala a fazei I a Proiectului, potrivit Ministerului Transporturilor, este de 986,2 milioane lei, din care valoarea totala eligibila este de 802,7 milioane lei.

Contribuţia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune este de 682,3 milioane lei, adica 85% din valoarea totala eligibila, iar diferenţa de 303,9 milioane lei este asigurata de la bugetul de stat.


Ministrul Transporturilor Dan Costescu a vizitat în luna februarie șantierele de pe Autostrada Transilvania, tronsonul Sebeș – Turda. Dacă iniţial loturile 3 şi 4 aveau termen de finalizare martie 2016, Costescu a avansat un alt termen: sfârşitul anului.

Laurenţiu Virginaş manager de proiect Porr Construct SRL, cel care se ocupă cu construirea lotului 4 din autostrada Sebeş-Turda, a declarat că asfaltările vor începe în a doua jumătate a lunii mai şi se vor termina “undeva la finalul lunii octombrie”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter