Economie

Pieţele aşteaptă votul din Marea Britanie

Temerile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), în urma referendumului de joi, au amplificat aversiunea faţă de risc, provocând deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Asasinarea deputatei laburiste Jo Cox, care era favorabilă menţinerii în Uniunea Europeană, a adus, conform sondajelor, o creştere a numărului britanicilor care se opun Brexit, implicit o creştere a plasamentelor în active considerate „riscante”.

Euro a început intervalul cu o medie de 4,5178 lei şi a crescut în 16 aprilie la 4,5396 lei, maximul ultimelor şase luni, cotaţiile urcând până la 4,5420 lei.


Finalul perioadei a adus o scădere a mediei la 4,5341 lei, într-o şedinţă în care de la o deschidere la 4,5410 lei cotaţiile au coborât până la 4,5340 lei iar închiderea s-a realizat la 4,5350 – 4,5380 lei.

Evoluţia leului din următoarele zile va continua să fie marcată de evenimentele externe. Un eventual „Brexit” ar putea împinge euro peste 4,55 lei, ceea ce ar pune BNR în situaţia de a vinde valută în cazul în care presiunile de depre­cie­re se vor accentua. De altfel, marile bănci centrale au anunţat că sunt pregătite să intervină pentru a preveni haosul de pe pieţe în cazul în care britanicii vor spune DA ieşirii din UE.


Cursul dolarului american a crescut de la 3,9938, în data de 10 iunie, la 4,0379 lei, în 15 iunie, pentru ca la finalul perioadei să coboare la 4,0307 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,016 şi 4,047 lei, după ce în ziua precedentă ele urcaseră aproape de 4,07 lei.

Moneda elveţiană s-a apreciat pe pieţele internaţionale pînă la 1,079 – 1,083 franci/euro, dar a coborât la finalul perioadei la 1,088. În aceste condiţii, cursul a crescut în 16 iunie la 4,1950 lei, maxim al acestui an, pentru a scădea a doua zi la 4,1849 lei.


Perechea euro/dolar a coborât în 16 iunie până la 1,1170 dolari dar a terminat intervalul analizat la 1,1225 – 1,1296 dolari, cu pieţele americane închizând la 1,1280 dolari, investitorii mizând pe menţinerea Marii Britanii în UE.

La revenirea uşoară a euro a contribuit şi decizia Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) de a menţine dobânda la 0,25 – 0,50%, nivel stabilit în decembrie. D-na Janet Yellen, preşedintele Fed, a declarat că unul din factorii care a determinat decizia a fost „votul privind Brexit de săptămâna viitoare”.


Aversiunea faţă de risc a produs o creştere a preţului unciei de aur în piaţa specializată de la Londra la 1.311 dolari, însă la fixingul de vineri seară a scăzut la 1.291 dolari.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru septembrie la 1,1183 – 1,1188 iar pentru decembrie la 1,1188 – 1,1265 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadenţa lunară a fluctuat între 1.285 şi 1.310 dolari.


Analiza cuprinde perioada 13  – 17 iunie

Ultimele Stiri
abonare newsletter