Economie

Bosch continuă expansiunea în domeniul producţiei şi cercetării–dezvoltării

Liderul global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a încheiat anul fiscal 2014 cu o cifră de afaceri de 933 milioane de lei (210 milioane de euro) vânzări consolidate în România, o evoluţie stabilă raportată la aceeaşi perioadă a anului trecut.

După primul trimestru al anului 2015, compania a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. „Mizăm pe o creştere cu două cifre în toate sectoarele de activitate în acest an. Corespunzător cu această evoluţie, vom continua investiţiile în România şi vom creşte numărul de angajaţi, pentru a răspunde cererii tot mai mari a produselor şi serviciilor noastre”, a declarat Mihai Boldijar, reprezentantul Grupului Bosch în România.

Compania înregistrează în acest moment aproximativ 2.700 de angajaţi în cele patru locaţii din România, Bucureşti, Jucu (judeţul Cluj), Blaj, Timişoara. „La finalul acestui an ne aşteptăm ca numărul de angajaţi să ajungă la peste 3.000 ”, a adăugat Boldijar.


În următorii doi ani Grupul Bosch estimează investiţii în România de aproximativ 55 milioane de euro, în special în dezvoltarea unităţilor de producţie din sectorul Soluţii de Mobilitate. În Blaj, compania va deschide o nouă linie de producţie pentru componente electrice ale grupului motopropulsor. Investiţia estimată pentru acest nou proiect depăşeşte 40 de milioane de euro. De asemenea, Bosch a deschis anul acesta un nou centru de cercetare-dezvoltare pentru tehnologia auto în locaţia sa din Blaj. Acest centru se va concentra pe oferirea de servicii în domeniul designului de produs, testare şi validare produse, precum şi management de proiect pentru alte locaţii Bosch.

În locaţia din Jucu, inaugurată oficial în luna mai 2014, Bosch produce pentru clienţi globali din industria auto unităţi de control pentru asistenţă la condus şi sisteme pentru managmentul consumului de energie. Investiţia totală a Grupului Bosch în Jucu se ridică la peste 77 milioane de euro. Prin deschiderea unui nou centru de software în Cluj-Napoca, în luna aprilie a acestui an, Bosch îşi intensifică activităţile locale de cercetare şi dezvoltare. Aici, echipe de tineri ingineri dezvoltă tehnologii de ultima oră în domeniul conducerii autonome, energiei alternative şi industriei conectate.


Bosch acordă o deosebită atenţie pregătirii şi dezvoltării profesionale a angajaţilor săi. Anul trecut, peste 400 de angajaţi au beneficiat de aproximativ 1.000 de zile de pregătire profesională, atât în ţară, cât şi în alte locaţii Bosch din lume, în peste 200 de detaşări internaţionale.

Grupul Bosch se aşteaptă în 2015 la o creştere a vânzărilor la nivel global într-un interval de 3-5 procente, considerând efectele cursului de schimb. La conferinţa anuală de presă, care a avut loc de curând în Germania, Volkmar Denner a declarat: „Avantajul nostru economic şi tehnologic în domenii de afaceri stabile ne permite să explorăm segmente noi de piaţă.” Obiectele cu potenţial de conectare la internet şi serviciile bazate pe accesul la internet reprezintă unul dintre punctele de interes ale creşterii viitoare a companiei. „Ducem mai departe conectivitatea în toate sectoarele noastre de activitate şi ne asumăm un rol activ în configurarea acesteia”, a adăugat Denner.


În anul 2014, Bosch a lansat multe produse şi soluţii de conectivitate, printre care soluţii software pentru sisteme de încălzire şi clădiri inteligente, cât şi pentru industrie conectată şi mobilitate conectată. Prin achiziţia completă a companiilor BSH Hausgeräte GmbH şi Robert Bosch Automotive Steering GmbH, Bosch şi-a întărit poziţia în domeniul locuinţei inteligente şi al conducerii autonome.

Ultimele Stiri
abonare newsletter