monitorulcj.ro Menu

Economie

Dolarul a pierdut trei bani

Speculaţiile apărute în pieţele financiare internaţionale referitoare la posibilitatea ca Rezerva Federală să amâne spre toamnă creşterea dobânzilor, care se află aproape de 0% din 2008, au provocat deprecierea dolarului faţă de euro.

În aceste condiţii, cursul dolarului american a scăzut de la 4,2107, cel mai recent maxim istoric al acestuia, la 4,1805 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,1720 şi 4,2060 lei.

Zvonurile privind decizia Fed au apărut înainte de încheierea şedinţei Comitetului de politică monetară a băncii centrale americane, care s-a desfăşurat ieri şi astăzi.

Reamintim că majoritatea analizelor marilor bănci estimează atingerea, în acest an, a parităţii dintre moneda americană şi cea europeană, urmată de o scădere, până în 2017 către un minim de 0,85 dolari.

Cursul euro a crescut uşor, de la 4,4370 la 4,4389 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, cuprins între 4,4390 şi 4,4430 lei. La ora 14:00, cotaţiile erau de 4,4390 – 4,4420 lei, în creştere cu mai puţin de jumătate de ban faţă de închiderea de luni.

Cursul francului elveţian a coborât de la 4,1940 lei, maximul ultimelor aproape patru săptămâni, la 4,1709 lei, în condiţiile în care moneda helvetă se deprecia faţă de euro de la 1,054 la 1,067 franci.

Monedele din regiune înregistrau, la rândul lor, uşoare deprecieri faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,125 şi 4,144 zloţi iar cea maghiară între 303,1 şi 304,4 forinţi.

Perechea euro/dolar, care a scăzut luni la 1,0458 dolari, minim care nu a mai fost atins din ianuarie 2003, creştea ieri la 1,0552 – 1,0641 dolari.

La apreciere euro a contribuit şi creşterea, luna aceasta, a încrederii investitorilor germani în evoluţia economiei cât şi ultima declaraţie a preşedintelui BCE, Mario Draghi. Acesta a afirmat că „majoritatea indicatorilor economici (din zona euro, n.red.) sugerează că recuperarea prinde avânt. Încrederea companiilor şi consumatorilor creşte, prognozele privind avansul economiei au fost revizuite în urcare, iar creditarea se îmbunătăţeşte atât în ceea ce priveşte cererea, cât şi oferta”.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Etichete: curs valutar dolar euro