Economie

„Prima casă” ar putea deveni „A doua casă”

Plafonul de garanţii de stat pentru programul „Prima Casă” a fost fixat de Guvern la 2,5 miliarde lei pentru acest an. Pe lângă aprobarea noului buget, Guvernul va discuta, la sfârşitul lunii februarie, și un proiect de act normativ care să permită proprietarilor de locuinţe să poată cumpăra, în acest program, locuinţe mai mari, dacă vând proprietatea pe care o deţin în prezent.

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a declarat, miercuri, 15 ianuarie 2015, că lărgirea „cadrului de acces” la „Prima Casă” este în discuţie în cadrului ministerului şi va fi analizată la sfârşitul lunii ferbuarie în Guvern. Această modificare se referă la oferirea posibilității proprietarilor care au deja o locuință ca, prin acest program, să o schimbe cu una mai mare. Condiția ar fi doar ca proprietatea deja existentă să fie vândută și abia apoi persoana respectivă ar putea intra în programul de garanții guvernamentale.

„Vrem până la sfârșitul lunii februarie să venim cu această extindere, au fost solicitanți care au cumpărat o primă casă, doresc să crească de la garsonieră sau apartament cu 2 camere la 3 sau 4 camere, n-ar mai fi prima casă, trebuie să găsim și pentru ei o soluție, să o poată aplica” a afirmat Darius Vâlcov.


Dacă se aduc aceste modificări, baza celor care pot aplica pentru aceste credite va crește fulminant, fiind excluși doar cei care vor să dețină mai multe case. Acest lucru ar înseamnă că statul trebuie să pună la bătaie foarte mulți bani pentru a garanta 50% din valoarea creditelor.

„Plafonul aprobat (n.r. pentru programul Prima Casă) este de 2,5 miliarde de lei pentru 2015, plus diferența rămasă din 2014. Este o creștere de 100% față de începutul anului trecut, când a fost 1,25 miliarde de lei. Apoi s-au mai suplimentat fondurile până la 3,2 miliarde de lei”, a mai afirmat Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor Publice.


Prin garanții statul își asumă 50% din creditare, iar restul reprezintă finanțarea și riscul băncii. Fondurile totale ale programului se duc astfel la 5 miliarde de lei. La valoarea medie a tranzacțiilor făcute până acum, de 39.000 de euro, ar fi posibilă achiziția a aproape 28.000 de locuințe. Însă numărul ar putea să scadă dacă programul se va extinde.

Din 2009 până în prezent au fost vândute 130.000 de locuințe prin programul „Prima Casă”, în valoare totală de aproape 5 miliarde de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter