Economie

Încasări mai mari la buget

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Cluj a încasat, în luna martie, la bugetul general consolidat al statului, cu 13 milioane lei mai mult față de acceași lună a anului trecut.

Astfel, dacă în martie 2013 instituția a încasat la bugetul consolidat 315 milioane lei, în martie anul acesta încasările au urcat la 328 milioane lei. Cel mai mult au crescut încasările la asigurările sociale de stat, potrivit AJFP Cluj, cu aproximativ 7 milioane de lei. „Încasarile realizate în luna martie 2014 comparativ cu cele din martie 2013, au fost influenţate negativ prin migrarea spre Direcţia Generală de Administrare Fiscală a Marilor Contribuabili Bucureşti a unui numar de 47 contribuabili care în martie 2013 au declarat şi achitat o sumă de 34,02 milioane lei”, se arată într-un raport al instituţiei. Acelaşi raport arată că la sfârşitul lunii martie, în judeţ, aproape 40.500 de personae fizice se aflau în executare silită şi alte circa 17.500 de persoane juridice.

Etichete: incasari finante
abonare newsletter