Economie

Boc: Tronsonul Sebeş – Turda nu acoperă nevoile reale ale zonei

Blocarea autostrăzii Transilvania aduce un prejudiciu major Clujului, oamenilor de afaceri şi dezvoltării zonei, consideră fostul premier, Emil Boc.

În această săptămână, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat săptămâna aceasta că din acciza suplimentară la carburanți se pot construi 697 de kilometri de autostradă, astfel: Autostrada Alexandria - Craiova - 140 de km, Autostrada Craiova - Calafat - 85 km, Târgu Mureș - Târgu Neamț - 211 km, Gilău - Suplacu de Barcău - 101 km, București - Giurgiu - 60 km, Pașcani - Suceava - Siret - 100 km.

Tot Dan Şova a afirmat, marţi, că CNADNR va semna contractele pentru loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda, după ce Curtea de Apel a respins contestaţiile, şi aşteaptă hotărârea instanţei pentru celelalte două tronsoane.


Fostul premier, Emil Boc a subliniat, miercuri, că oferirea tronsonului Sebeş – Turda ca alternativă la blocarea Autostrăzii Transilvania este doar un paleativ şi nu acoperă nevoile reale ale zonei. “Din nefericire, blocarea Autostrăzii Transilvania spre Oradea aduce un prejudiciu major Transilvaniei, Clujului, oamenilor de afaceri şi dezvoltării acestei zone. Reprezintă o lovitură puternică dată dezvoltării din punct de vedere economic a Clujului şi Transilvaniei pentru că ceea ce ni se oferă ca alternativă, tronsonul Turda – Sebeş, este un paleativ şi nu acoperă nevoile reale de dezvoltare economică pentru ceea ce înseamnă tronsonul Cluj – Oradea care ar fi extrem de important pentru dezvoltarea zonei noastre”, a comentat Boc.

Guvernul a oprit începerea lucrărilor

Fostul prim-ministru a mai spus că în cazul tronsonului Turda – Sebeş fusese deja desemnat constructorul şi trebuia doar să pornească lucrările, dar au fost oprite de Guvern. “O parte din acel tronson era licitat, cu proiectarea făcută, cu constructor desemnat şi pur şi simplu a fost anulat de Guvern. Reprezintă forma supremă de dispreţ a Guvernului României faţă de Transilvania când un tronson de autostradă licitat, cu constructor desemnat a fost anulat. Ceea ce ni se oferă reprezintă, din nou, doar promisiuni. Când aveam lucruri certe şi puteam interveni la lucru au fost anulate”, a punctat Emil Boc.


Potrivit fostului premier, mediul de afaceri resimte din plin această lovitură. “În toate întâlnirile pe care le am mi se atrage atenţia asupra faptului că această autostradă nu continuă spre Borş şi acest lucru este un factor de a bloca anumite investiţii care să vină în Cluj şi Transilvania. Nu cred în lacrimile Guvernului Ponta, cred doar în fapte şi acestea nu există”, a conchis Boc.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter