Economie

2014 ar putea aduce la Cluj un flux de companii noi şi relocări

Piaţa locală a birourilor trece de la deficit la excedent şi generează o serie de schimbări în mediul economic local

Trei mari proiecte de centre de afaceri cu şantiere în derulare în Cluj-Napoca predau primele spaţii pentru birouri până în 2014, modificând considerabil structura ofertei pe acest segment şi odată cu ea şi cererea.

Cluj Business Center, dezvoltat pe fosta platformă a fabricii Feleacul, de Felinvest, companie controlată de omul de afaceri Octavian Buzoianu, are finalizat primul imobil de birouri (foto) încă din primăvară, iar constructorii au demarat lucrările şi pentru scara II. Cererile curg, potrivit dezvoltatorului.


„Deja există precontracte pentru ocuparea a 50% din spaţiul primului corp, iar până la sfârşitul anului va fi ocupat în totalitate. Nu pot să dau nume de companii, dar pot să spun că majoritatea sunt multinaţionale. La scara a II-a reluăm lucrările, iar prin martie 2014 va putea fi dată în folosinţă şi această parte din centru”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, Călin Buzoianu.

Cluj Business Center ar urma să livreze pe piaţă 57.000 de mp de birouri clasa A până în 2015, când se doreşte a fi realizat şi corpul 3 al clădirii.


Şi Liberty Center este aproape de a da în folosinţă primele spaţii. Lucrările pentru prima fază a centrului tehnologic de birouri şi servicii de pe fosta platformă a fabricii Libertatea au început deja, iar primele spaţii ar trebui livrate în noiembrie. Prima etapă presupune reconversia unor clădiri existente şi amenajarea spaţiilor exterioare. Suprafaţa utilă închiriabilă pentru birouri va fi de 5.600 mp.

Construcţia avansează într-un ritm alert şi în cazul proiectului The Office, dezvoltat de fondul de investiţii NEPI în parteneriat cu omul de afaceri Ovidiu Şandor pe fosta platformă Triocotaje Someşul. Prima etapă va scoate pe piaţă 19.000 mp până în vara lui 2014, iar până în 2016, când trebuie finalizat, încă 35.000 de mp.


Ce înseamnă pentru piaţă noile intrări

Noile clădiri de birouri vor aduce, odată cu inaugurarea companii noi dar şi preţuri ceva mai mici, potrivit directorului de marketing Remax Grup de Lux.

„De câţiva ani încoace, Clujul are un deficit de spaţii de închiriat în clădiri de birouri, existând multe cereri de suprafeţe mari care nu au putut fi onorate şi care au dus la relocarea respectivelor companii în oraşe ca Bucureşti şi Timişoara, sau chiar alte ţări. Acest aspect, precum şi piaţa de IT şi servicii care se află în continuă creştere şi dezvoltare au fost motivatori puternici pentru mulţi dezvoltatori. Cu siguranţă, în momentul în care vor fi livrate marile proiecte de birouri anunţate pentru 2013-2014, va exista o dinamică semnificativă pe acest segment, care va consta într-un flux de companii noi, relocări şi modificări de preţuri. Desigur, va exista un excedent de oferte, pentru că data de livrare a proiectelor este apropiată, dar aceste mişcări sunt până la urmă fireşti şi benefice, pentru că vor atrage companii noi şi reglarea pieţei. Proiectele vor avea oricum încă de la finalizare un grad de ocupare relativ bun, deci excedentul nu va fi unul anormal, având în vedere faptul că toţi dezvoltatorii menţionaţi mai sus au experienţă considerabilă pe acest segment, cunosc foarte bine piaţa şi lucrează in paralel cu dezvoltarea proiectelor şi la contractarea acestora”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Andreea Miron, director de marketing Remax Grup de Lux.


Potrivit acesteia preţurile la care se închiriază spaţiile nu se vor modifica semnificativ. „Va exista în viitor o ajustare de preţuri, dar având în vedere faptul că Business Center-urile existente au un grad de ocupare de 80-100% şi contracte semnate pe termen mediu şi lung, acest aspect va depinde foarte mult de strategia fiecăruia, de chiriaşii existenţi care vor dori sau nu o relocare/extindere, şi de alţi factori specifici fiecărei companii în parte”, adaugă Miron. 

În prezent preţurile pentru clasa A sunt între 12-14 euro/mp, clasa B între 8 şi 10 euro şi clasa C între 5-8 euro/mp. Scăderea ar putea ajunge la 1-2 euro/mp, în special pentru clasa A, potrivit reprezentantei Grup de Lux. Preţurile nu includ TVA şi costurile de administrare, care variază între 1-3 euro/mp.


Cum e cererea de spaţii acum

Cererea se menţine constantă comparativ cu anii trecuţi, iar interesul companiilor este crescut, mare parte din cereri fiind pentru extindere sau cu posibilitate de extindere în perioada următoare, arată agenţiile imobiliare.

„Viitorul pe acest segment arată foarte promiţător. Există în prezent câteva cereri mari pe care le avem în lucru şi pentru care analizăm toate variantele disponibile, inclusiv proiectele sus-menţionate”, explică Andreea Miron.

Ultimele Stiri
abonare newsletter