Economie

Cum a reușit un consultant să „vândă” curent Electricii?

Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM-uri) sunt motorul dezvoltării economiei româneşti şi trebuie să fie sprijinite să îşi crească profitul prin adoptarea unor măsuri eficiente de reducere a consumului de energie, spune Iulia Chinţa, specialist în marketing la compania clujeană Servelect, care se ocupă de eficienţa energetică şi oferă marilor consumatori de energie şi IMM-urilor soluţii tehnice pentru reducerea consumului de electricitate şi de gaze naturale.

Prezentă la reuniunea cu tema „Identificarea şi finanţarea măsurilor de eficienţă energetică pentru creşterea profitabilităţii IMM-urilor”, organizată, miercuri, la Cluj-Napoca, de Tractebel Engineering, în cadrul unui program al Uniunii Europene şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltarea (BERD), axat pe rentabilitatea economică a unei companii prin utilizarea surselor regenerabile, Iulia Chinţa a declarat, pentru Agerpres, că eficienţă energetică este „consecinţa unui proces deosebit de complex”.

„Noi ne începem colaborarea cu potenţialii noştri beneficiari printr-un audit energetic în care se fac evaluări complexe, măsurători şi studii de profil, menite să identifice apoi cele mai bune soluţii pentru eficienţa energetică. Servelect şi-a început activitatea în anul 2005, are opt ani de experienţă şi reuşeşte să se adapteze diferitelor schimbări din economie”, a spus Iulia Chinţa.


IMM-urile și eficiența energetică

Referindu-se la reuniunea de la Cluj-Napoca, specialistul în marketing a arătat că discuţiile cu participanţii au menirea de a-i convinge pe cei ce conduc IMM-uri că „eficienţa energetică este absolut necesară într-o companie”.


În ceea ce priveşte distribuitorii de energie, Iulia Chinţa spune că Servelect a implementat proiecte de eficienţă energetică şi în cazul lor.

„Şi Electrica şi Enel, de pildă, sunt consumatori de energie şi le-am oferit soluţii tehnologice pentru reducerea consumului”, a spus Iulia Chinţa. Ea nu priveşte cu ochi buni privatizarea unei companii strategice din economia naţională, Hidroelectrica.


 

Etichete: energie
Ultimele Stiri
abonare newsletter