Economie

Cel mai mare parc fotovoltaic din România va începe să producă în primele zile din 2013,în Mehedinţi

<p /><strong /><img src="documente/stories/2012/10_octombrie/16/parc%20solar.jpg" border="0" width="451" height="257" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Cel mai mare parc fotovoltaic din România, cu o putere instalată de 12 MW, va începe să producă în primele zile din 2013, în Mehedinţi, în urma unei investiţii de 16,5 milioane de euro reprezentanţii grupului UTI, care va asigura lucrările de montaj şi instalaţii, arată Mediafax.

Parcul, deţinut de grupul portughez Eface, se întinde pe o suprafaţă de 36 de hectare în localitatea Cujmir din Mehedinţi


Instalaţia va cuprinde 52.000 de panouri fotovoltaice şi va produce anual o cantitate de energie care acoperă necesarul pentru circa 5.000 de utilizatori casnici.

"Centrala este 100% ecologică şi are o durată de viaţă de 20 de ani. La 31 decembrie vor fi încheiate toate lucrările, iar staţia va intra în funcţiune şi va începe să producă energie din primele zile ale anului 2013", au spus reprezentanţii UTI.


Efacec este un grup de companii cu sediul în Portugalia, având 100 de ani de experienţă în domeniul energetic şi peste 4.500 de angajaţi. Grupul are activităţi în peste 65 de ţări la nivel mondial şi afaceri de aproximativ 1 miliard de euro.

Portofoliul de activităţi cuprinde domenii ca energie (transformatoare, aparatură de medie şi înaltă tensiune, service în domeniul energetic), inginerie şi servicii, transport şi logistică.


În cadrul proiectului, UTI va realiza lucrările de infrastructură de acces, instalaţiile electrice generale, automatizările electrice şi sistemul de securitate al obiectivului.

UTI este grup de companii cu capital majoritar românesc şi are o structură de holding, fiind organizată la nivel operaţional pe cinci linii de business, respectiv sisteme de securitate şi apărare, retail, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, managementul traficului, construcţii şi facility management. Cifra de afaceri auditată a grupului UTI pentru anul 2011 a fost de 160 milioane de euro.


Acţionariatul UTI este format din Tiberiu Urdăreanu prin TIU Holdings (57,06%), PineBridge Investements (27,02%), acţiuni alocate angajaţilor cheie (9,90%) şi alţi acţionari nominali (6%).

În România sunt instalate panouri fotovoltaice cu o putere cumulată de 13,1 MW, iar anul viitor ar urma să fie construite alte unităţi, de aproape 100 MW.


Companiile investesc în energia produsă în panourile fotovoltaice atrase de sprijinul acordat de stat prin sistemul certificatelor vezi. Certificatele verzi sunt acordate gratuit producătorilor de energie regenerabilă, care le vând furnizorilor, obligaţi de legislaţie să le achiziţioneze în cote anuale.

Astfel, producătorii de energie regenerabilă câştigă de două ori, prin vânzarea electricităţii şi prin comercializarea certificatelor verzi. Costul de achiziţie a certificatelor verzi este transferat de către furnizori în facturile emise clienţilor finali.

Ultimele Stiri
abonare newsletter