Economie

Ford va concedia câteva sute de angajaţi din Europa

<p><strong><span style="margin: 0px; padding: 0px; position: static; cursor: auto; color: #333333; text-decoration: none; border: medium none;"><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/26/ford.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" /> Ford Motor Co. intenţionează să renunţe la câteva sute de locuri de muncă în Europa, din cauza scăderii vânzărilor din regiune, a declarat purtătorul de cuvânt al Ford Germania, Ute Mundolf.</span></strong></p>

Ford, care deţine uzina producătoare de automobile de la Craiova, estimează că va înregistra în acest an pierderi de peste 1 miliard de dolari în Europa  şi investeşte totodată pe continent într-un plan menit să majoreze cota de piaţă.

"Scopul nostru este să adaptăm producţia la cererea în scădere", a afirmat Mundolf într-un interviu acordat Bloomberg.


Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi Ford în UE a scăzut cu 12,3% în primele opt luni ale acestui an, la aproximativ 625.000 unităţi, în timp ce piaţa europeană s-a contractat cu 7,1%, la 8,268 milioane. Astfel, cota de piaţă a Ford a coborât de la 8% în ianuarie - august 2011 la 7,6% în acest an.

Potrivit unui comunicat al grupului american, Ford derulează trei programe de disponibilizări în Europa, localizate în Germania, Marea Britanie şi "restul continentului". Compania oferă pachete compensatorii salariaţilor proprii care pleacă voluntar şi reduce cheltuielile cu angajaţii veniţi prin agenţii şi cu servicii contractate. Numărul exact al concedierilor nu va fi cunoscut decât peste câteva luni, precizează Ford.


Compania a anunţat recent o nouă strategie pentru Europa, care vizează introducerea a numeroase modele noi, inclusiv mai multe SUV-uri şi gama de automobile sport Mustang. Mediafax

Foto: facebook.com

Ultimele Stiri
abonare newsletter