Economie

30 septembrie, ultima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale

<p /><strong>În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, data de 30 septembrie este ultimul termen de plată pentru impozitele şi taxele locale din anul în curs, tranşa a doua, anunţă reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca. </strong>

Excepţie fac taxa de reclamă şi publicitate, taxa hotelieră, taxa vehicule lente şi impozitul pe spectacole. „Având în vedere că 30 septembrie este o zi nelucrătoare, se consideră achitate în termen şi sumele plătite în data de 1 octombrie. Începând cu data de 2 octombrie se calculează majorări în cotă de 2% pe lună sau fracţiune de lună”, au explicat reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei.
Impozitele se pot achita la ghişeele de încasări din Piaţa Unirii nr.1, sala 15 şi Moţilor nr.7 după următorul  program: luni, marţi, miercuri, vineri - între orele 8.30 - 16.30, joi   -  între orele 8.30 – 18.30, la primăriile din cartierele Iris, Gheorgheni, Mărăşti, Mănăştur, Zorilor, Grigorescu, după următorul program: luni, marţi, miercuri - între orele 8.00-15.30, joi - între orele 8.00 - 17.00 şi vineri – între orele 8.00-14.00. Se pot achita şi on line sau prin ordin de plată.  G.D.

Ultimele Stiri
abonare newsletter