Economie

Mai bine de jumătate dintre firmele active din judeţ nu au angajaţi

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/21/05-adrian coroian liga intreprinzatorilor romani ds 06.jpg" border="0" align="right" />Reflectă sau nu datele furnizate de instituţiile statului realitatea? Ce înseamnă raportul pentru economia locală?</strong>

Doar aproximativ 20.000 dintre cele peste 46.000 de firme active care se înregistrau la nivelul judeţului, la sfârşitul lunii august, au angajaţi potrivit Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj.
Datele nu reprezintă un indiciu nici pentru amploarea muncii la negru, nici pentru activitatea reală a firmelor potrivit economistului clujean Emil Culda, ci reprezintă o imagine a gradului de dezvoltare a spiritului antreprenorial pe plan local.
„În opinia mea nu e un semn rău că avem aşa de multe firme fără angajaţi, dificultăţile unei societăţi mici sunt foarte mari la pornire. Este greşită percepţia autorităţilor conform căreia dacă nu au angajaţi firmele au activitate la negru. Sunt foarte multe domenii în care administratorul firmei desfăşoară activitatea societăţii de unul singur. Spre exemplu, firmele specializate pe oferirea de servicii de consultanţă şi management, zone în care se lucrează cu mintea. Este extrem de important să avem un număr din ce în ce mai mare de societăţi, mai ales în condiţiile actuale în care este destul de dificil să-ţi găseşti un loc de muncă. Din păcate, sunt destul de puţini clujeni şomeri care vor să întreprindă ceva. Ar trebui să avem cel puţin 100.000 de firme active”, spune Culda.
„Chiar dacă nu aduc venituri mari la bugetul de stat, companiile de acest gen trebuie lăsate să supravieţuiască pentu că, prin dezvoltare pot deveni şi producătoare de locuri de muncă”, adaugă economistul.
Adrian Coroian (foto), preşedintele Ligii Întreprinzătorului Român (LIR) consideră, pe de altă parte că datele Registrului Comerţului ar fi umflate raportat la realitatea economică. „După informaţiile mele sunt aproximativ 25.000 de firme care chiar muncesc”, afirmă Coroian. Potrivit acestuia întreprinzătorii sunt ghidaţi de eficienţă astfel că funcţionarea firmelor fără angajaţi este perfect explicabilă dacă nu aduce un spor de profitabilitate.

Creşterea numărului de societăţi, nu a determinat scăderea şomajului

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului primele 8 luni ale acestui an au însemnat un plus de aproape 10% la firme active, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea de aproape 4.000 de unităţi nu a dus însă şi la o diminuare a ratei şomajului, la sfârşitul lunii iulie 2012 înregistrându-se la nivelul judeţului 12.500 de şomeri şi o rată de 3,66%, faţă de sfârşitul lunii iulie 2011 când erau 11.800 de şomeri şi se raporta o rată de 3,34%.

abonare newsletter