Economie

Termenul pentru depunerea raportărilor contabile expiră azi!

<p /><strong>Cei care nu depun raportarile contabile până la data de 16 august 2012 vor fi sancţionaţi contravenţional, cu amenzi cuprinse între 500 şi 1500 de lei.</strong>

Raportările contabile la 30 iunie 2012 se depun până in 16 august 2012 de către firmele care au înregistrat o cifră de afaceri de peste 35.000 euro în exerciţiul financiar precedent, prevederea aplicându-se inclusiv subunităţilor înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, indiferent de exerciţiul financiar ales.
Încadrarea în criteriul privind cifra de afaceri se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale exerciţiului financiar precedent, respectiv a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar precedent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar precedent.
Nu au obligaţia să întocmească şi să depună raportări contabile la 30 iunie 2012 operatorii economici care la 31 decembrie 2011 au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro; operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2012; operatorii economici care în tot semestrul I 2012 s-au aflat în inactivitate temporară; operatorii economici înfiinţaţi în cursul anului 2012; persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii.
Agenţii economici pot depune raportările contabile la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP) sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, pe suport magnetic, împreună cu raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de MFP, semnate şi ştampilate, potrivit legii sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.


abonare newsletter