Economie

Standard&Poor's a reconfirmat perspectiva stabilă a economiei românești

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/28/07-standard_poors.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />România se confruntă cu lipsa de prosperitate și cu pericolele importate din economia europeană.</p>

Standard&Poor's a reconfirmat vineri ratingul României la nivelul „BB+”, cu perspectivă stabilă, calificativul fiind constrâns de nivelul scăzut de prosperitate şi vulnerabilitatea la şocuri externe, dar susţinut de îmbunătăţirea indicatorilor fundamentali, precum scăderea deficitului bugetar.

Astfel, ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută şi cele în monedă locală a fost reconfirmat la BB+, iar cel pentru datoriile pe termen scurt la nivelul "B", se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
„Ratingurile României sunt constrânse de nivelul scăzut de prosperitate, de vulnerabilitatea la şocurile externe şi de dominaţia băncilor austriece şi elene în sectorul bancar. Calificativele sunt însă susţinute de îmbunătăţirea indicatorilor fundamentali, respectiv declinul deficitului bugetar şi al deficitului de cont curent, iar economia a început să se echilibreze cu sprijinul programului cu FMI”, potrivit S&P.
Perspectiva stabilă reflectă opinia S&P că România va continua să consolideze finanţele publice, în mare parte în conformitate cu ţintele stabilite, iar dezechilibrele externe vor fi mai moderate faţă de trecutul recent.

Cât e de mare „pericolul bancar”?

Instituţiile financiare străine deţin 83% din activele sectorului bancar din România, din care 39% de către băncile austriece şi 13% în cazul băncilor din Grecia. S&P consideră că autonomia operaţională a sucursalelor din România ale acestor bănci limitează efectele de contagiune, dacă încrederea în sectorul bancar elen va continua să scadă.
În opinia S&P, există riscul ca dificultăţile băncilor mamă străine să le determine să reducă semnificativ expunerea transfrontalieră, limitând astfel disponibilitatea creditelor. Liniile de credit ale companiilor mamă către subsidiare sunt de 25% din totalul obligaţiilor financiare (excluzând capitalul) existente în sectorul bancar român şi de 35% în cazul subsidiarelor băncilor elene.
Agenţia notează că reglementările şi mecanismele prudenţiale au fost întărite astfel încât să atenueze riscul unor retrageri de fonduri sau de capital de către băncile mamă.


Creșterea economică va încetini

S&P anticipează încetinirea creşterii economice de la 2,5% anul trecut la 1,2%, din cauza cererii externe şi interne mai mici. Pe termen mediu, ritmul de creştere a PIB va ajunge la 3,5%, ca urmare a investiţiilor mai mari, facilitate de utilizarea sporită a fondurilor UE şi de redresarea investiţiilor străine directe, care vor susţine cheltuielile de consum şi exporturile.
Consumul privat este probabil să rămână constrâns pe termen mediu de necesitatea reducerii îndatorii populaţiei, în condiţiile în care creditele în valută, în special în euro, reprezintă circa două treimi din totalul portofoliilor de împrumuturi.
Cursul leului s-a stabilizat, dar este în prezent cu circa 30% mai slab faţă de un maxim atins la jumătatea anului 2007, amplificând presiunea asupra celor cu împrumuturi în valută.

Ultimele Stiri
abonare newsletter