Economie

Redevenţele pentru petrol şi gaze nu vor fi modificate până în 2015

<p>Nivelul redevenţelor plătite de companiile care au în concesiune perimetre de explorare şi exploatare a petrolului şi gazelor naturale nu va fi modificat până în 2015, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.</p>


„Redevenţele nu se schimbă până în 2015”, a afirmat Chiţoiu într-o conferinţă de presă, adăugând că se lucrează la un proiect de act normativ privind redevenţele pentru perioada 2015-2024.
Noile redevenţe urmează să fie anunţate până la finele lunii iunie.
Premierul Victor Ponta a declarat duminică, la emisiunea „După 20 de ani”, transmisă de PRO TV, că noul nivel de redevenţe va fi anunţat cât mai repede, până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, şi că România încasează doar 4%, în condiţiile în care media europeană presupune o redevenţă de peste 20%.
Chiţoiu a anunţat miercuri că Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, care ar urma să fie aprobat până la finele anului şi aplicat din 2013.
În 7 mai el spunea că Guvernul ar putea introduce un impozit pe veniturile excepţionale ale companiilor din domeniu şi că redevenţele la petrol şi gaze sunt prea mici.
Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.
Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de un miliard de lei (225 milioane de euro).
Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.
Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter