Economie

Ce s-a întâmplat cu filantropia clujenilor?

<p /><img src="documente/stories/2012/05_mai/08/01 cluj_panorama.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Anul acesta, numărul cererilor de sposorizare înregistrare la Fisc a scăzut cu 72%.

 

Dacă anul trecut judeţul nostru se situa pe primul loc în ţară după sumele virate către entităţile nonprofit ca urmare a redirecţionării a 2% din impozitul anual, anul acesta s-au contabilizat, cu puţin timp înaintea expirării termenului limită de depunere, cu 72% mai puţine cereri.


Potrivit Direcţiei Generale a Finaţelor Publice (DGFP) Cluj, în 2011 s-au înregistrat peste 57.000 de cereri pentru redirecţionarea sumelor datorate statului de către contribuabili, iar anul acesta, până ieri, doar puţin peste 16.000 de cereri.

Practic, doar aproximativ 6% dintre angajaţii clujeni au decis să contribuie la sprijinirea acţiunilor organizaţiilor nonguvernamentale.


Bilanţul provizoriu nu arată bine nici în cazul SMURD, una dintre organizaţiile care se află pe lista preferatelor clujenilor la redirecţionare. „Nu am realizat încă o statistică, dar în mod cert sunt mai puţine cereri pe care am reuşit să adunăm ca urmare a acţiunilor pe care le-am realizat la sfârşit de săptămână, în marile magazine”, afirmă Cristian Ursu, coordonator SMURD Cluj.

Anul trecut, din fondurile strânse de SMURD prin donarea de 2%, au ajuns la Cluj-Napoca peste 1,5 milioane de lei, suma depăşind fondurile strânse în judeţ.Banii au fost folosiţi în diverse proiecte, printre care şi construirea centrului de pregătire a personalului şi a voluntarilor, care a fost inaugurat în noiembrie în cadrul ISU.


Sponsorizarea nu s-a redus în cazul tuturor organizaţiilor

Printre asociaţiile care au reuşit să crească implicarea clujenilor în activităţile pe care le desfăşoară, nu doar prin creşterea numărului de cereri colectate, ci şi prin înmulţirea solicitărilor de voluntariat se numără Fundaţia Părinţi Clujeni, filială a Fundaţiei Părinţi din România. „Noi am primit mai multe cereri decât anul trecut şi sperăm ca sumele colectate să fie mai mari, decât anul trecut când am atras astfel, în jur de 1300 de euro. Suntem fericiţi că am reuşit să câştigăm încrederea mediului local”, spune Cristian Grigore, director executiv al filialei clujene.

Numărul de cereri scade de la an la an

În 2011, peste 1,65 milioane de contribuabili au decis sa îşi vireze o parte din venituri ONG-urilor din România. Numărul acestora a scăzut, însă, faţă de cel din 2009, când era de peste 1,7 milioane de persoane.


Clujul a fost pe primul loc între judeţele în care s-au acordat cele mai mari sume prin intermediul redirecţionării unei părţi a impozitului anual, cu  4.818.298 de lei, urmat de Timiş cu 4.685.754 şii Gorj, unde valoarea sumelor virate către ONG-uri a fost de 4.263.128 lei.

La polul opus, cele mai mici sume au fost acordate din partea contribuabililor din judeţe precum Giurgiu, Calaraşi şi Teleorman, ele nedepăşind valoarea de 894.000 de lei.


25 mai termen limită de depunere a cererilor

Cererile cod 230 privind sponsorizarea cu 2% din impozitul datorat, a entităţilor nonprofit şi unităţilor de cult au ca termen limită pentru depunere data de 25 mai 2012, potrivit calendarului furnizat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj.

Cererea de sponsorizare, poate fi transmisă şi on–line, procedură de altfel, recomandată şi de finanţe pentru a evita aglomeraţia la ghişeele administraţiilor fiscale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter