Economie

Vânzările Farmec au crescut cu peste 15% în 2011

<p><img src="documente/stories/11_noiembrie/12_ziua/farmec.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Cel mai mare producător de cosmetice cu acţionariat român, compania clujeană Farmec, a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 110,9 milioane lei (26,2 milioane euro). Astfel, compania a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 15,6% faţă de 2010 în lei, respectiv 17,5% în euro.</p>

„În 2011, eforturile noastre s-au concentrat pe două direcţii – pe de o parte, am continuat dezvoltarea brandului Gerovital cu produse noi, inovatoare, iar pe de altă parte am continuat procesul de eficientizare a procesului de producţie, ceea ce ne-a permis să oferim în continuare produse de foarte bună calitate la un preţ corect. Cheia succesului înregistrat într-un an de criză o reprezintă însă consumatorii produselor noastre, cărora le mulţumim că au preferat un produs de calitate fabricat în Romania”, a declarat Mircea Turdean, directorul general al Farmec Cluj-Napoca.

Relansarea gamei Gerovital Plant cu o formulă nouă, fără conservanţi şi cu extract organic de floare de colţ, alături de lansarea noii game pentru protecţie solară Gerovital Sun şi a altor produse noi de îngrijire personală, precum Gerovital Body Slim sau Gerovital Plant Tratament Pro Color, au contribuit preponderent la creşterea cifrei de afaceri a companiei în 2011, potrivit reprezentanţilor companiei.

Ce ţintesc pentru anul acesta?

Farmec şi-a planificat, pentru 2012, o creştere a vânzărilor cu 5%, precum şi consolidarea poziţiei de lider pe segmentul produselor de îngrijire a feţei, al produselor demachiante şi al celor pentru tratamentul părului.

Conform datelor furnizate de agenţia de cercetare Nielsen, în 2011, Farmec a fost lider de piaţă pe segmentul produselor de îngrijire a feţei, cu o cotă de piaţă de 21,8% din punct de vedere cantitativ şi lider pe segmentul tratamentelor de păr, cu o cotă de piaţă de 28,35% valoric şi 16,05% cantitativ.

O altă direcţie pe care Farmec îşi va intensifica eforturile este piaţa produselor de curăţenie – segmentul pentru îngrijirea bucătăriei, a băii şi a obiectelor sanitare. La acestea se vor adăuga creşterea şi dezvoltarea brandurilor deja consacrate ale companiei pe alte categorii, precum şi lansarea de game noi de produse.

„Chiar dacă în ultimii doi ani, cifra de afaceri a Farmec a crescut cu peste 10%, anul acesta suntem mai ponderaţi în estimări şi am bugetat o creştere doar cu 5%. Considerăm că 2012 va fi un an dificil pentru toată economia românească, indiferent de piaţa pe care activăm. Vom continua strategia de lansare de noi game de produse şi avem un plan de investiţii pus la punct, dar rămânem precauţi”, a adăugat Mircea Turdean.

Investiţiile Farmec în 2012 se vor ridica la 600.000 de euro şi vor fi direcţionate atât către achiziţia de echipamente tehnologice noi şi modernizarea liniilor de producţie, cât şi către amenajarea spaţiilor de birouri, achiziţia de echipamente noi de lucru, programe de reabilitate termică a clădirilor.

Pentru 2012, Farmec mai mizează pe creşterea vânzărilor de pe site-ul Farmec (www.farmec.ro), relansat în decembrie 2011, de unde pot fi achiziţionate online peste 200 de produse.

Ultimele Stiri
abonare newsletter