Economie

Isărescu: Schimbările politice pot induce un factor de stres pe pieţe

<p>Orice criză politică poate conduce la ceva rău iar schimbările la acest nivel pot duce la apariţia unor factori de stres pe pieţe, a declarat, marţi, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei pe trimestrul patru.</p>

 

„Criza politică poate duce la ceva rău. Nu este un lucru conform pentru pieţe dacă vorbim despre schimbările politice. Acest factor de stres poate fi asimilat de către pieţe. Până acum, în cazul României nu vedem elemente de stres pe pieţe. Dacă vor exista astfel de elemente vom lua măsuri. Banca Naţională nu a stat niciodată undeva cu mâna în sân să observe anumite lucruri”, a afirmat Isărescu.

În ceea ce priveşte priorităţile pe care viitorul Guvern al României ar trebui să le menţină, oficialul BNR a amintit continuarea reformelor structurale, dar şi comunicarea cu publicul.

„Ca priorităţi pentru viitorul Guvern ar fi continuarea pevederilor din acordurile internaţionale, continuarea reformelor structurale şi comunicarea mult mai bună cu publicul. De asemenea, este extrem de important şi pentru inflaţie şi creştere economică absorbţia fondurilor europene. Vrem ca aceste fonduri să devină o realitate”, a menţionat Isărescu.

Premierul desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu discută, marţi, cu grupurile parlamentare ale formaţiunilor din Coaliţie pentru creionarea programului de guvernare şi formula optimă de Cabinet.

abonare newsletter