Economie

Entuziasmul de la venirea Nokia s-a reîntors

<p><img src="documente/stories/2012/01_ianuarie/30/07-nokia jucu.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Câte din presupusele investiţii de atunci s-au concretizat, ce speculaţii se fac acum.</p>

Anunţul oficial de instalare a producătorului italian de electrocasnice DeLonghi în locul Nokia la Jucu a repornit speculaţiile pe seama celorlalţi posibili chiriaşi de la Jucu. Contractul cu italienii este singurul semnat până în acest moment, cunoscându-se că negocierile sunt avansate în cazul a încă doi investitori, compania Bosch, care îşi sprijină decizia finală pe obţinerea unor facilităţi de la statul român şi un producător de componente auto.

Acesta ar putea fi constructorul indian de autovehicule Tata Motors, care era interesat să realizeze o investiţie în judeţul Cluj în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, lângă investiţia Nokia, încă din luna aprilie a anului trecut, conform declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Entuziasmul face ca investiţiile să fie date în unele cazuri ca fiind sigure, deşi se cunoaşte că investitorii poartă discuţii cu oficialii mai multor ţări, pentru mai multe posibile locaţii, până la semnarea contractului aceştia putând să decidă în favoarea oricui are cea mai competitivă ofertă.

Aducere-aminte de la instalarea Nokia

În martie 2007 Nokia a semnat un memorandum oficial cu oficialităţile clujene prin care s-a pus bazele Nokia Village la Cluj-Napoca, în parcul industrial Tetarom III din comuna Jucu.

Atunci se făceau speculaţii şi pe seama mutării furnizorilor companiei în judeţ.

Astfel, în august, se anunţa intrarea în Cluj a BYD Company, unul dintre principalii furnizori Nokia. Investiţia companiei din China era estimată la 150 milioane de euro. Se aproxima atunci şi crearea a 5-6.000 de noi locuri de muncă.

În 2008 apar informaţii potrivit cărora producătorul german Daimler ar fi interesat de deschiderea în imediata vecinatate a complexului Nokia de la Jucu a unei uzine de asamblare a autoturismelor Mercedes. Proiectul, estimat la 400 de milioane de euro, ar fi trebuit să se întindă pe o suprafaţă de 170-200 de hectare, urmând să fie angajate în jur de 4.000 de persoane.

Şi Ericsson trebuia să fie unul dintre chiriaşii Tetarom III. Zvonurile s-au menţinut până după anunţul de plecare a finlandezilor.

Deşi investiţiile anunţate după venirea Nokia au fost considerate sigure, niciuna dintre ele nu s-a concretizat, demonstrând că drumul de la idee la implementare este lung, mai ales când e profitul la mijloc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter