Economie

Preţul acţiunilor SIF Transilvania se apropie de maximul ultimului an

<p><img src="documente/stories/12_decembrie/31_ziua/grafic.jpg" border="0" width="450" height="294" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Profitul record care ar putea fi distribuit acţionarilor sub formă de dividende este unul dintre motivele creşterii.</p>

După ce la sfârşitul săptămânii trecute fondul de investiţii SIF Transilvania a raportat un profit de 207 mil. lei, de aproape 3 ori mai mare decât în 2010, valoarea acţiunilor a intrat pe un trend crescător fiind foarte aproape de maximul ultimelor 52 de săptămâni, de 0,631 lei/acţiune.

Pe parcursul anului trecut, titlurile Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) 3 s-au apreciat puternic până la sfârşitul lunii martie, după care, printr-o scădere susţinută acţiunile au ajuns la 0,3875 lei la mijlocul lui august, moment după care, pe fondul începerii discuţiilor cu Erste privind soluţiile alternative la listarea BCR, a reînceput creşterea.

Societatea şi-a redus în decurs de un an activele imobilizate la jumătate, de la peste 750 de mil. lei la 346 mil. de lei, în timp ce activele circulante au crescut în 2011 faţă de 2010 de 13 ori, de la 75 de mil. la peste 1 mld. de lei.

Printre motivele schimbărilor de la nivelul activelor se numără şi vânzarea pachetului de 6% pe care SIF 3 îl deţinea la Banca Comercială Română (BCR). În urma tranzacţiei societatea de investiţii a încasat 123,6 milioane lei (28,4 milioane euro) în numerar şi a primit un pachet reprezentând aproximativ 1% din titlurile Erste.

SIF Transilvania administrează în acest moment portofoliul propriu de acţiuni constând în participaţii la peste 240 de societăţi comerciale, majoritatea fiind situate în Transilvania şi sud-estul ţării.

Conform rezultatelor preliminare publicate vineri de către cele cinci societăţi de investiţii financiare, fondul transilvănean a obţinut cel mai mare rezultat dintre SIF-uri.

Cum stau companiile clujene de pe bursă?


Dintre companiile clujene listate la bursă, SC Transilvania Construcţii are situate titlurile la minimul ultimelor 52 de săptămâni, respectiv 25 de lei/acţiune, iar SSIF Broker este foarte aproape de cea mai joasă valoare de tranzacţionare, 0,103 lei, atinsă spre sfârşitul anului trecut.

Nici Banca Transilvania nu stă foarte bine comparativ cu perioadele de vârf de preţ, titlurile situându-se acum la jumătatea valorilor de tranzacţionare din mai 2010.

Carbochim urmează un trend crescător, acţiunile situându-se, totuşi, la 2 lei distanţă de maximul de 9,2 lei/acţiune atins în luna iunie a anului trecut.

Foto: Evoluţia preţului acţiunilor SIF 3 în ultimele 12 luni

Ultimele Stiri
abonare newsletter