Terapia cu miere

Minunata miere

Mierea este un amestec de substante organice deosebit de complexe

Miere poate fi numit orice sortiment de lichid dulce, cules, preparat si depozitat de albine in faguri. In Romania, ''miere'' este un nume generic folosit pentru mai multe sortimente de acest fel.
     Din punct de vedere fizic, mierea este un lichid viscos care se poate cristaliza foarte usor, partial sau total, capatind in acest caz o consistenta solida din care poate fi readus la cea lichida prin incalzire pina la 30 de grade Celsius, temperatura care nu trebuie depasita pentru a nu i se altera calitatile (se stie ca temperatura in stupul albinelor este in jur de 35 de grade Celsius).
     Din punct de vedere chimic, mierea este un anumit amestec de substante organice deosebit de complexe, in care s-au identificat pina in prezent peste 70 de componente. Printre acestea, se numara glucoza, fructoza si alte forme de zahar invertit. Substantele nezaharoase sint reprezentate prin proteine, acizi organici, saruri minerale, hormoni, vitamine, enzime, antibiotice si zaharoza.
     Starea fizica difera foarte mult dupa conditiile de pastrare (lichida, semisolida sau solida cristalizata) si dupa conditiile de conservare. Compozitia chimica difera insa si mai mult de la un sortiment la altul. Compozitia biologica ajunge sa difere chiar de la o zi la alta, pentru acelasi esantion de miere, in functie de conditiile de conservare. In afara stupului, acest lucru este foarte evident, dar chiar in interiorul stupului mierea poate diferi in functie de diferitele ei grade de maturare. Mierea folosita in consumul obisnuit se face intotdeauna dintr-un amestec, mai mult sau mai putin omogen, de miere din mai multe flori, din zile diferite, din mai multi stupi, regiuni si recolte. Asadar, in prepararea mierii se fac mai multe omogenizari: o data in stup, de catre albine (prin recoltarea, prepararea si depozitarea nectarului in faguri), iar a doua o fac apicultorii la extractia mierii.

Actiunea terapeutica a mierii

Mierea este folosita si ca medicament. Cele peste 70 de substante active din punct de vedere biologic confera mierii o paleta larga de efecte benefice.
     Actiunile generale cel mai des semnalate sint intaritoare, fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante, antigerminative, protective, nutritive, hemostatice (opresc hemoragia) si regeneratoare.
     Exista si actiuni speciale medicinale ale plantei medicinale din care provine mierea, de exemplu ale azulenului continut de florile de musetel sau de tei, care sint transpuse in mierea de nectar de tei sau musetel.
     Ca la orice medicament, indicatiile sint in functie de actiunile farmaco-fiziologice generale, speciale si specifice descrise la miere. Indicatiile terapeutice ale mierii au fost clasificate in functie de rezultatele obtinute in diverse boli. Astfel, clasa A cuprinde indicatiile cu rezultate sigur pozitive peste 70%, confirmate frecvent; clasa B cu indicatii ale caror rezultate sint inca insuficient confirmate, deci indicatii probabile si clasa C, ale caror rezultate sint inca in stadiu experimental.
     Clasa A: rani singerinde, arsuri, degeraturi, unele afectiuni chirurgicale. Intre afectiunile bolilor interne se inscriu: gastrita, duodenita, bolile de inima, de ficat si ale cailor biliare. Afectiunile cailor respiratorii: corize (guturai), rinite, sinuzite, faringite, bronsite. Afectiuni endocrine: sindroame hipoanabolice (slabire fizica), insuficienta hipofizara, boli endocrine, insuficient  paratiroidiene (tetania cronica latenta sau spasmofilia); afectiunile ginecologice: diferite infectii microbiene, micotice (cu ciuperci), tricomonatice (cu tricomonas), eroziuni, plagi diferite, etc; afectiuni psihiatrice si neurologice: anorexia mentala (slabire fizica), starile depresive, starile cosectice (scaderi in greutate si anemie).
     Clasa B: afectiunile chirurgicale ca: plagile arsurilor infectate, ulcerele varicoase, ulceratiile tegumentare care se vindeca greu. In afectiunile dermatologice, in unele eczeme, in afectiunile bolilor interne, in maladia ulceroasa, gastrica sau duodenala, in bolile de rinichi. De asemenea, sint indicatii probabile ale mierii in unele conjunctivite.
     Clasa C: intre afectiunile chirurgicale, fistulele; afectiunile dermatologice: diferite micoze (ciuperci) ale pielii, ale cavitatii bucale; din bolile interne: colecistite, enterite, enterocolite, otraviri alimentare cu ciuperci sau substante toxice, alcoolism; boli de plamini: bronsectazie, abces pulmonar, TBC pulmonar sau astm bronsic.