Stilul de viata al Postului

Prin urmare, aceasta cere din partea noastra un nou efort de reconsiderare a relatiei religioase necesare intre "cei din afara" si "cei dinauntru". Drama religioasa a secularizarii este aceea care ne impinge catre o adevarata "schizofrenie" religi­oasa, divizand viata noastra in doua parti - cea religioasa si cea seculara - care sunt din ce in ce mai putin relationate. Astfel, este necesar un efort duhovnicesc pentru a transpune in practica mostenirile si datinile traditionale care reprezinta tocmai mijloacele nevointei noastre. Intr-o maniera experimentala si inevitabil schematica, aceasta nevointa poate fi apreciata in termenii vietuirii acasa si afara din casa.
     Deci, ce se poate si ce ar trebui sa se faca acasa in timpul Postului? Intrucat este imposibil sa acoperim aici toate aspectele vietii familiale, ma voi concentra asupra unuia dintre acestea.
     Oricine va fi de acord, fara indoiala, ca intregul stil al vietii familiale a fost radical schimbat de radio si televiziune. Aceste mijloace de "comunicare in masa" influenteaza astazi intreaga noastra viata. Nu este nevoie "sa iesim" pentru a "fi afara". Lumea intreaga este permanent aici, la indemana mea. Si, putin cate putin, experienta elementara a vietuirii intr-o lume interioara, a frumusetii acestei "interioritati" pur si simplu dispare din cultura noastra moderna; daca nu este televiziune este muzica. Muzica a incetat sa mai fie ceva pe care sa o asculti; ea devine rapid un fel de "fundal sonor" pentru conversatie, lectura, scris etc. De fapt, aceasta nevoie de muzica permanenta descopera incapacitatea omului modern de a se bucura de liniste, de a o intelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simpla absenta, ci tocmai ca pe o prezenta si ca pe o conditie pentru orice prezenta reala. Daca crestinul trecutului a trait in mare masura intr-o lume linistita, care-i oferea largi posibilitati pentru meditatie si viata interioara, crestinul de astazi trebuie sa faca un efort deosebit pentru a regasi acea esentiala dimensiune a linistii care ne poate pune in legatura cu realitatile cele mai inalte. Astfel, problema radioului si a televiziunii de-a lungul Postului nu este una marginala, ci in multe aspecte este o problema de viata sau de moarte duhovniceasca. Trebuie sa realizam faptul ca nu este posibil sa impartim, pur si simplu, viata noastra intre "tristetea stralucitoare" a Postului si "ultimul show". Aceste doua experiente sunt incompatibile si, in cele din urma, una o va distruge pe cealalta. Totusi, este foarte probabil ca, fara sa faca un efort deosebit, "ultimul show" sa aiba o mai mare sansa impotriva "tristetii stralucitoare" decat invers. Deci, un prim "obicei" ce se sugereaza este acela al reducerii drastice a folosirii televiziunii si radioului in timpul Postului. Nu indraznim sa nadajduim nici pentru un post "deplin", ci numai pentru unul "ascetic" care, dupa cum stim, inseamna, intai de toate, o schimbare a alimentatiei si o reducere a acesteia. De exemplu, nu este nimic gresit in a continua sa urmaresti stirile sau in a selecta programe serioase, interesante si de imbogatire intelectuala sau duhovniceasca. Ce trebuie oprit in timpul Postului este consumul programelor T.V. - transformarea omului intr-o "leguma" in fotoliu, lipit de ecran si acceptand pasiv orice vine dinspre acesta. Cand eram copil (aceasta se intampla inaintea aparitiei televiziunii) mama obisnuia sa incuie pianul in timpul primei, celei de a patra si celei de a saptea saptamani din Post. imi amintesc de aceasta mai intens decat de slujbele lungi ale Postului si chiar si astazi un radio in functiune in timpul Postului ma socheaza aproape ca o blasfemie. Aceasta amintire personala este numai o ilustrare a impactului pe care unele decizii exterioare le pot avea in sufletul unui copil. Nu este vorba aici de un simplu obicei sau de o randuiala izolata, ci de experienta Postului ca vreme aparte, ca ceva care este permanent prezent si care nu trebuie pierdut, mutilat sau distrus. Dar totusi, aici, ca si in cazul postirii, nu este suficienta doar o simpla abtinere sau abstinenta; aceasta trebuie sa-si aiba omologul sau pozitiv.
     Linistea creata prin absenta zgomotelor acestei lumi, oferite noua prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa, va fi plinita cu continut pozitiv. Daca rugaciunea ne hraneste sufletul, intelectul nostru are si el nevoie de hrana sa, intrucat intelectul omului este exact ce se distruge astazi prin "bombardarea" necontenita a televiziunii, a radioului, a ziarelor si a revistelor ilustrate etc. Sugeram atunci pe langa efortul duhovnicesc si unul intelectual. Cate opere, cate roade minunate ale gandirii, imaginatiei si creativitatii omenesti le neglijam neincetat in viata noastra pentru ca, pur si simplu, este mult mai usor ca, intorcandu-ne acasa, de la lucru, intr-o stare de oboseala fizica si mentala sa deschidem televizorul sau sa ne afundam in vidul perfect al unui magazin ilustrat? Se presupune oare ca trebuie sa ne "planificam" Postul? Iar aceasta inseamna ca trebuie sa ne facem dinainte o lista rezonabila a cartilor pe care sa le citim de-a lungul Postului? Nu este necesar ca toate sa fie carti religioase; nu toti oamenii sunt chemati sa fie teologi. Totusi, exista atat de multa "teologie” implicita in anumite opere literare si orice rod al adevaratei creativitati omenesti care imbogateste intelectul nostru este binecuvantat de Biserica, iar acesta, folosit cores­punzator, capata o valoare spirituala.
     In al doilea rand, care ar putea fi semnificatia postului in orele lungi pe care le petrecem in afara caminului, facand naveta, stand la birou, ingrijindu-ne de obligatiile noastre profesionale, intalnindu-ne cu colegii si prietenii nostri? Desi nu se poate da aici o "reteta" corecta, ca de altfel in nici un alt domeniu, sunt posibile, totusi, cateva consideratii foarte generale. In primul rand, Pastele este vremea potrivita pentru a cantari caracterul incredibil de superficial al relatiilor noastre cu oamenii, cu lucrurile si munca. Lozincile "zambeste" si "ia-o usor" sunt, intr-adevar, marile "porunci" care sunt respectate cu bucurie si care inseamna: nu te implica, nu te problematiza, nu adanci relatiile tale cu ceilalti; respecta regulile jocului, care combina o atitudine prietenoasa cu totala indiferenta; judeca totul prin prisma castigurilor, profiturilor si progresului material; fii, cu alte cuvinte, parte a lumii ce foloseste permanent expresii marete precum: "libertate", "responsabilitate", "grija" etc., dar care, de facto, urmareste principiul materialist ca omul este ceea ce mananca! Postul este vremea cautarii intelesului: intelesul vietii mele profesionale in lumina vocatiei, intelesul relatiei mele cu ceilalti, intelesul prieteniei, intelesul responsabilitatii mele. Nu exista slujba, vocatie, care sa nu poata fi "transformata" - fie numai in parte - nu in termenii unei mai mari eficiente sau ai unei mai bune organizari, ci in termenii valorilor umane. Este nevoie aici de acelasi efort al "interiorizarii" tuturor relatiilor noastre, pentru ca suntem fiinte libere, care au devenit prizoniere ale sistemului ce, progresiv, a dezumanizat lumea. Iar daca exista un sens pentru credinta noastra acela trebuie sa fie inrudit cu viata, in toata complexitatea ei. Mii de oameni cred ca schimbarile necesare vin numai din afara, din revolutii si modificari ale conditiilor externe. Noi, crestinii, trebuie sa dovedim ca, in realitate, totul vine din interior - din credinta si din viata conforma cu aceasta. Biserica, atunci cand a patruns in lumea greco-romana, nu a denuntat sclavia, nu a chemat la revolta. Credinta sa, noua sa viziune asupra omului si a vietii au facut, incetul cu incetul, ca sclavia sa devina imposibila. Un "sfant" - si sfant inseamna aici pur si simplu un om care-si ia credinta in serios tot timpul - va face mai mult pentru schimbarea lumii decat o mie de programe tiparite. Sfantul este singurul si adevaratul revolutionar in aceasta lume.