Scoala Generala Numarul 8 din cartierul Vitrometan a organizat a treia editie a „Saptamanii Bunelor Maniere”. Practic a fost vorba de o serie de actiuni de sensibilizare a opiniei publice cu privire la lipsa de toleranta, intelegere, civilizatie, a societatii in care traim. La sfarsitul saptamanii trecute, sala mare a Primariei Medias a gazduit un simpozion cu tema „Arta limbajului. Suntem cum vorbim”. Manifestarea a fost organizata de Scoala Generala Numarul 8, in cadrul „Saptamanii Bunelor Maniere”. „Scopul este sa atragem cat mai multi tineri, dar nu numai, catre o idee care ar trebui sa se concretizeze in fiecare zi, comportamentul civilizat. Din punct de vedere al implicarii este o evolutie. Daca ne raportam la acest simpozion, la prima editie au fost 10 participanti, acum sunt 70. In planul real, daca a avut efect sau nu, ma tem ca nu este deocamdata ceva vizibil, dar eu sper ca daca se aduna cat mai multa lume, pana la urma tot realizam ceva” spune profesorul Ana Boariu, unul dintre organizatorii manifestarii. Actiunile avand ca tema bunele maniere, s-au derulat pe tot parcursul saptaminii trecute la Scoala Generala Numarul 8 si in diferite locatii. A. P.