Ultimul up-date 07:08 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Cluj la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

DEZAMAGIRE * Markovic s-a accidentat si va rata tot returul campionatului

Probleme pentru Pustai

Autor: Cristi FLOREA
Data publicarii: 05/02/2010

Cantonamentul din Antalya nu a adus doar lucruri bune pentru Gaz Metan Medias ci si batai de cap pentru Cristi Pustai. acesta l-a pierdut pentru retur pe fundasul Markovic care s-a accidentat si va absenta pana la finele sezonului.

Jucatorul din centrul liniei defensive va rata tot returul campionatului

Editia de campionat 2009/ 2010 este una plina de ghinion pentru cel mai inalt jucator din Liga I, sarbul Zarko Markovic. Fotbalistul Gazului metan s-a accidentat in doua randuri, in tur, ratand cateva meciuri extrem de importante. Markovic s-a accidentat in meciul cu Internatioal Curtea de Arges, din etapa a III-a, disputat la Mioveni. O saptamana mai tarziu a intrat din primul minut contra Ceahlaului, dar Pustai s-a vazut nevoit sa-l schimbe cu 3 minute inainte de pauza. Dupa ce accidentarea a devenit de domeniul trecutului, a revenit in primul „unsprezece“, avand evolutii apreciate, insa cu 4 etape inainte de finalul turului s-a „rupt“ din nou, fiind indisponibil pentru restul meciurilor.

    Urmarit de ghinion

Cele doua accidentari nu au fost singurele suferite de fundas in tur. In intalnirea cu Unirea Urziceni, dupa un duel aerian, sarbul s-a ales cu buza sparta si, cum medicul nu reusea sa-i opreasca sangerarea, a fost schimbat. Dupa vacanta de iarna Markovic a revenit refacut suta la suta la antrenamentele Gazului metan. A dus bine cantonamentul de la Medias, unul in care aceentul a fost pus pe pregatirea fizica, insa la unul din amicalele din Antalya s-a reaccidentat. S-a intamplat in meciul de duminica, cu echipa a doua a Sahtiorului. Verdictul a picat crunt: sezonul e incheiat pentru fotbalist. Markovic s-a ales cu o recidiva a mai vechii accidentari, la metatarsiene. „Este foarte suparat Era refacut complet. De-abia astepta reluarea campionatului. Nu ii vine sa creada ce ghinion are“, a marturisit unul dintre apropiatii jucatorului. “Are o accidentare la degetul mic. Asteptam sa se intoarca din Antalya, dupa care va efectua un control medical amanuntit. Abia dupa aceea vom vedea daca este nevoie sau nu de o interventie chirurgicala”, a afirmat Ioan Horoba, directorul general al gruparii mediesene.

    Tratat la Belgrad

Markovici a ratat ultimele patru etape din turul campionatului, dupa ce a suferit o fractura la metarsiene in partida cu Poli Iasi (2-1). Markovici a primit acceptul conducerii de a se trata acasa la Belgrad, sirbul revenind la echipa abia la inceputul pregatirii de iarna. „Este foarte suparat. Acum asteapta sa vad verdictiul medicilor, dar e sigur ca va rata tot returul“, a marturisit unul dintre apropiatii jucatorului.

    Victorie in amical

Jucatorii pregatiti de tehnicianul Cristi Pustai au sustinut, marti seara, un nou meci de verificare, in compania rusilor de la Volgar Gazprom, care evolueaza in liga secunda. Mediesenii au invins cu scorul de 1-0, punctul decisiv fiind marcat de brazilianul Eric in minutul 87, atunci cand a punctat direct din lovitura libera. ”A fost un meci destul de bun, desfasurat in niste conditii vitrege. Calitatea jocului a fost influentata de vantul care a batut cu putere”, a afirmat Pustai.

    Vasiliev in probe

Atacantul grec Vasiliev a fost testat de catre tehnicianul Cristi Pustai in trei amicale in stagiul de pregatire din Turcia. „El este in probe la noi  si va mai ramine sa fie vazut si in alte teste de verificare, urmind ca apoi sa luam o decizie in privinta lui“, a precizat directorul Ioan Horoba. Vasiliev a evoluat ultima data la echipa a doua a lui Panatinaikos.

    Bilant bun

Trei remize si o victorie este bilantul formatiei lui Cristian Pustai in ultimele jocuri amicale. Sambata dimineata, Gaz Metan a remizat la doi cu FC Kriens, formatie din liga a doua elvetiana, prin golurile lui Silvasan si Markovici, iar dupa amiaza a incheiat la egalitate 1-1 cu Anzhi Makhachkala, autorul golului fiind acelasi Silvasan. Duminica dimineata, formatia lui Cristian Pustai a invins cu 3-2 FSV Budissa Bautzen, formatie din oberliga germana prin dubla lui Eric si golul lui Claudiu Lup, iar dupa-amiaza a remizat la zero cu Sahtior Donetk II.

    A fost curtat de Dinamo

Fundasul Akaky Khubuthia spera sa gaseasca o portita libera in programul echipei din Antalya pentru a se revedea cu jucatorii si oficialii lui Dinamo. „M-au vazut la un turneu amical la care am fost cu echipa mea din Lituania. Am si fost timp de o saptamina la Bucuresti in probe, dar tranzactia a cazut din cauza pretului solicitat pe mine“, a dezvaluit Akaky.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila
©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition
Let’s Do It, Romania!