Mirenii in Biserica

Mirean insa este un termen cu conotatie bisericeasca. Vine tot din greceste, de la verbul miro, care inseamna a unge cu untdelemn impregnat cu mirodenii, cu aromate. De aici, cuvantul miron, iar de aici, la noi mir. Avem insa Sfantul si Marele Mir, care este altceva decat untdelemnul sfintit (care se sfinteste si se foloseste la masluri sau la miruit, dupa slujba). Sfantul si Marele Mir este un untdelemn impregnat cu aromate, dupa o reteta foarte savanta, prescrisa de Biserica, si care este sfintit, cam o data la patru ani, de catre toti membrii Sfantului Sinod al Bisericii. Acest Sfant si Mare Mir, care se sfinteste in cantitati suficiente, este impartit la parohii, iar parohiile il folosesc pentru doua scopuri principale: Sfintirea unei biserici (care se face cu Sfantul si Marele Mir, atat pe dinafara, cat si pe dinauntru) si, de asemenea, a copilului, imediat dupa ce este botezat. De ce? Pentru ca o data cu Taina Botezului, copilul a devenit templu al Duhului Sfant; ungerea cu Sfantul si Marele Mir pecetluieste aceasta calitate a omului – de templu al Duhului Sfant.
     Asadar, mirean este oricine a primit botezul si a fost uns cu Sfantul si Marele Mir, fie barbat, fie femeie, fara deosebire. Acela a devenit membru al Bisericii, dar nu membru in sensul statistic, ca unul care se numara intr-o asociatie pe actiuni, sa zicem, ci un membru care are comuniune cu Hristos, prin Biserica Lui. Asadar, mirenii sunt parte din trupul Bisericii.
     Aici va trebui sa redefinim notiunea de Biserica. Foarte multi cred ca Biserica sunt numai ierarhii, adica membrii Sinodului, sau, in cel mai bun caz, ierarhii impreuna cu preotii. De aceea citim prin ziare: Ce face Biserica? sau Biserica nu s-a pronuntat… Ei bine, Biserica suntem toti: ierarhi, preoti si mireni laolalta, Biserica al carei Cap nevazut este Iisus Hristos si ale carei madulare suntem noi toti si fiecare in parte. Fiecare, fiind un membru al Bisericii, este un madular viu, care ia parte la alcatuirea si la functionalitatea trupului lui Hristos, trupul mistic, care este Biserica, in care curge Sangele nevazut al lui Hristos.
     Iisus Hristos Isi exercita in Biserica cele trei atribute ale Sale: de Imparat, de Profet si de Arhiereu. De Imparat, prin faptul ca este Stapanul tuturor; de Profet, in sensul ca este Invatator; Arhiereu, prin faptul ca aduce in acelasi timp jertfa si Se aduce pe Sine jertfa.
     Preotul insusi este inzestrat cu aceste atribute: imparat, in sensul de conducator si responsabil al unei comunitati care i s-a incredintat; profet, pentru ca el este dator sa invete; arhiereu, pentru ca slujeste Sfanta Liturghie, aducand Jertfa cea de Taina, painea si vinul, care se prefac in Euharistie, adica in Trupul si Sangele Domnului, cu care noi ne cuminecam.
     Ei bine, parintele Staniloae ii atribuie si mireanului aceste calitati: aceea de imparat, de conducator, dar nu in sensul ca ar stapani o comunitate, cum ar fi parohia, ci in sensul ca isi stapaneste propriile simturi, propriile patimi. El este stapan pentru ca este in stare, prin vointa, prin credinta, prin cultivarea virtutii, sa-si stapaneasca pornirile nefaste din fiinta lui; prin aceasta el este domn, imparat. Este profet, pentru ca si el trebuie sa invete. Eu va dau un singur exemplu din Sfanta Scriptura, din Noul Testament. Mantuitorul vindeca un demonizat; dupa ce il vindeca, cand sa se urce in corabie, acesta se tine dupa El si-I spune: Invatatorule, ia-ma langa Tine! (Adica, sa-Ti fiu ucenic). Dar Domnul ii spune: Nu. Intoarce-te in cetate si spune-le tuturor cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Adica, a trecut peste treapta de ucenic si l-a facut de-a dreptul apostol, marturisitor. Asadar, si mireanul este invatator; el duce mai departe invatatura, pe masura priceperii lui, invatatura pe care a primit-o. In acelasi timp, el este si arhiereu, in sensul ca aduce jertfe la altar. Sa nu uitam ca prescurile de la altar sunt aduse de mireni, nu de preoti. Ei bine, mireanul participa la alcatuirea Sfintei Liturghii. Una dintre aceste prescuri este menita sa devina Trupul si Sangele Domnului, impreuna cu vinul de langa ea; dar si toate celelalte, chiar sub forma de miride sau de anafora, participa la Jertfa.
     De aceea, totalitatea crestinilor unsi cu Sfantul si Marele Mir alcatuiesc si ei o preotie, care se numeste preotie universala sau preotie imparateasca (1 Ptr 2,9). Retineti acest lucru, va rog, spre mandria voastra crestina si spre refacerea demnitatii voastre. Fiecare barbat sau femeie face parte din aceasta preotie, cu cele trei atribute: cel care se stapaneste, cel care invata, cel care aduce jertfe.
     De aceea, Sfanta Liturghie, care inseamna serviciu public, nu poate fi facuta numai de preot singur; preotul o face impreuna cu poporul. Toata Liturghia, ati vazut, este un dialog intre altar si Biserica. In pace Domnului sa ne rugam, indeamna preotul. Poporul: Doamne, miluieste. Preotul: Sus sa avem inimile! Raspunde poporul: Avem catre Domnul. Zice preotul: Sfintele, voua sfintilor! Iar poporul: (Nu noi suntem sfinti.) Unul e Sfant, Unul Domn Iisus Hristos. Este un dialog care se leaga. Toate se leaga intreolalta si formeaza o singura Liturghie, in care poporul participa in aceasta intreita calitate.
     Noi, incetul cu incetul, am pastrat altarul si am lasat biserica pe seama cantaretului sau a stranei (doi-trei cantareti), in timp ce poporul sta si asculta. Or, la Liturghie nu se asista, ci se participa. Asisti la un spectacol de teatru: tu esti in sala, iar actorii sunt pe scena, dar tu nu esti actor. Asisti la o intrecere sportiva: tu esti in tribuna, ceilalti sunt pe teren, dar tu nu esti sportiv. Asisti la un concert: tu stai pe scaunul tau, dar nu esti violonist sau instrumentist. Dincoace, insa, mirenii participa la Liturghie, deoarece atat ei, cei din biserica, cat si preotul din sfantul altar fac un singur corp liturgic. Mirenii din biserica sunt impreuna-slujitori cu preotul din altar.
     In vremea patriarhului Justinian, dorinta lui a fost aceea de a se introduce in biserici cantarea omofona, fapt care, pana la un punct, s-a reusit. Justinian ne spunea, noua, celor cativa apropiati ai sai: Comunismul a venit pe termen lung. Voi asteptati sa vina americanii, dar eu cred ca nu vin curand. Si a avut dreptate. De aceea – zicea el – Biserica trebuie sa-si faca o politica pe termen lung. Ne vor persecuta, vor fi preoti aruncati in inchisori, ne vor cenzura predicile, vor desfiinta organizatiile noastre, dar eu nu-i vreau pe preotii mei in puscarie, ci in biserica. Unde este biserica deschisa – si ma voi stradui din rasputeri sa conving stapanirea sa-mi lase bisericile deschise –, unde e biserica deschisa este preot slujitor; unde e preot, e Liturghie; unde e Liturghie, e Euharistie; unde este Euharistie, este Hristos; si unde e Hristos, e sfintenie. Asta ma intereseaza. Ceea ce a si reusit sa faca. Ca proba, dupa aproape cincizeci de ani de comunism, toti copiii nostri erau botezati – si ai comunistilor, chiar ai securistilor – toti tinerii nostri casatoriti erau cununati (mai pe ascuns, mai altfel…).
     Liturghia face parte din Biserica. La ea participa mirenii, ca preotie universala, si slujitorii, ca preotie speciala. Cei din preotia universala, mirenii, sunt sfintiti; preotii si arhiereii sunt cei care sfintesc. Prin succesiune apostolica, adica prin harul transmis de la Sfintii Apostoli, din generatie in generatie (pe baza de documente scrise, istorice), fiecare arhiereu si fiecare preot a primit acest har, pe care-l foloseste pentru sfintire, stiind ca, prin el, Duhul Sfant este Cel care sfinteste. Asadar, va rog sa retineti distinctia clara intre preotia sfintita, a mirenilor, si preotia sfintitoare, care apartine clerului.
     Pe de alta parte, Biserica este si o parte din Imparatia lui Dumnezeu. Noi, cei mai multi, avem o idee destul de vaga despre Imparatia lui Dumnezeu, sau Imparatia Cerurilor. Zicem ca va veni, o asteptam sa vina; Mantuitorul spune ca a si venit, ca este intre noi. Este si una, si alta. Ea face parte din realitatile antinomice pe care le avem in Biserica, adica, aparent, dupa logica omeneasca, sunt lucruri care nu pot sa stea impreuna. Noi zicem ca Dumnezeu este in acelasi timp transcendent si imanent, comunicabil si incomunicabil; zicem ca Iisus Hristos a fost in acelasi timp Dumnezeu si om. Zicem si credem ca Maica Domnului, in acelasi timp, a fost mama si fecioara. Zicem ca Biserica este in acelasi timp pe pamant si in cer. Asa este si Imparatia lui Dumnezeu. Este una in mers, ca o corabie pe o apa, care se indreapta undeva. Avem in Noul Testament dovezi in acest sens, cum ar fi pilda aluatului, care creste si dospeste toata framantatura, adica ideea de crestere, de devenire. Spunem Imparatia Cerurilor, care exista si creste, adica cea care se formeaza in istorie, Biserica lui Hristos, si care conduce catre poarta Imparatiei de Dincolo, cea desavarsita, cea care se va rotunji de-abia cand si ultimii oameni vor fi dusi la tarm de catre corabia Bisericii. Asadar, Biserica este Imparatia lui Hristos in devenire, iar Liturghia este esenta si prezenta vizibila a acestei Imparatii. Liturghia este partea nobila a Bisericii, asa cum duhul omului este partea nobila a sufletului, fara sa fie altceva decat sufletul.
     De aceea eu as vrea ca toti crestinii sa aiba constiinta nobletei lor spirituale, duhovnicesti. Si constiinta misiunii lor. Prin viata lor morala, ei isi stapanesc patimile, care incearca mereu sa se dezlantuiasca si sa dezorganizeze viata personala a omului si a societatii. Ei sunt cei care aduc jertfe liturgice, participand la Sfanta Liturghie. Ei sunt invatatori, pentru ca au menirea de a duce mai departe ceea ce au invatat in cadrul Liturghiei sau dintr’o multime de alte surse.
     Asadar, sa nu spunem laicatul in Biserica, pentru ca laicatul este in afara Bisericii, ci mirenii in Biserica.