Impostorul
Autor: Bartolomeu ANANIA
Data publicarii: 22/01/2010
Pe omul care vrea sa treaca drept ceea ce nu este l-am intalnit, mai des, la extreme: in puscarie sin refugiu. Identificarea reala a insului devine dificila, imposibila; actele sunt la grefa ori sau pierdut printre frontiere.
Esti obligat sa-l crezi pe cuvant si sa accepti o biografie ad-hoc, mai mult sau mai putin romantata, dupa imprejurari si talent. Cand banuie ca-l descoperi sau ca i-ai putea deveni incomod, te arata cu degetul si racneste, imboldit de o constiinta perversa: - Zi-i, mama, gusata, ca sa nu-ti zica ea intai!
M’am intamplat odata, intr’o celula, cu un domn care se dadea drept inginer. Angajat in conversatie, tehnicianul vorbea cu autoritate despre formula fierului si se parea ca ignora deosebirea dintre amestecul si combinatia chimica...
Desumflat intr’un foale, domnul se umfla in altul: deveni, subit, ultranationalist si suprarezistent. In admiratia noastra, a celorlalti, pseudoinginerul ne facu sa observam ca el nu-l saluta niciodata pe gardianul care ne supraveghea zilnica plimbare in monom.
- Eu, domnule, care am fost maior de rezerva in armata romana, sa-mi scot caciula in fata unui caraliu?... Si inca...
Era frumos, dar ne infiorau, oarecum, perspectivele. Noi, de ce sa tagaduiesc, induram umilinta si salutam. La un moment dat, gardianul ne opri:
- Dumneata, cu ochelari!... De ce nu saluti?
- Pai... sa vedeti...
- Baga-ti mintile’n cap, c’o patesti! Mars!
Revenit in celula, colegul meu se franse:
- Eu, domnule? Sa salut? Niciodata!
A doua zi, nu stiu cum se facu, eroul ramase la coada monomului. In cele urmatoare, se tot potrivi in asa fel sa mearga la urma. Devenise chiar politicos:
- Va rog, poftiti inainte!... dupa dumneavoastra!
Trecand prin fata gardianului, ma’mpinse demonul sa calc regulamentul si sa intorc, pentru o clipa, capul: aparat de cefele colegilor sai, domnul suprarezistent isi ridicase boneta de un sfert de metru si-si completa respectul cu o plecaciune... Ca sa fie! De ce nu? In definitiv, ce e mai ideal decat sa ai si varza unsa’n tigaie, si slanina la pod?
Scapat in generosul refugiu american, eroul isi continua, nestingherit, metamorfoza. Nu mai are hartii, dar are titluri. Oameni cu profesii bine definite sau care si-au completat studiile pe unde au putut si se zbat pentru o cariera onesta nu mai au loc de domnul Avocat, de domnul Doctor, de domnul Profesor, de domnul Inginer, de domnul Ziarist... Dumnealui e pretutindeni, incarcat de blazoane, gures si razbatator. Fripti cu supa, americanii sufla si’n iaurt si-i supun pe toti la examene si probe. Nu mai merge! Nu ma intereseaza ce spui c’ai fost; sa te vad ce esti!
Suparat si neputincios, domnul se refugiaza, mai pe larg, in politica. Pentru asta nu se cer diplome si certificate. Invatata dupa ureche si trasa pe trombon, la doua clape, politica lui e, de obicei, radicala, dura, intransigenta, eroica. Uneori, cu semnul schimbat. Fost membru de organizatie si turnator odios, impostorul e acum tribun al destinului geto-dac si cavaler al Sfantului Graal. Stingherit de prezenta victimelor lui de altadata, el le denunta birjareste drept tradatoare de neam si lege. Daca ai fost liber, ai pactizat cu stapanirea; daca ai iesit din puscarie, iti zice „washed brain”, el, de pe creierul caruia nici Niagara n’ar fi avut ce spala.
Impostorul este, neaparat, un cultural. Familiarizat cu alfabetul, stie sa umble in enciclopedie si se informeaza ciupitativ, devenind un doctor universalis. Stie tot, in orice domeniu poftesti. Mai mult, scrie, publica, semneaza. II citesti si-l simti cum gadila ideile la buric, impleticindu-se’n cuvinte ca un dictionar beat. Dar asta nu are nici o importanta. Principalul e ca domnul poate crea curente de opinie publica, scontand pe bunatatea lui Dumnezeu si prostia norodului.
Opera acestui fel de ins n’ar fi completa daca n’ar implica, bineinteles, si religia. Certat de mult cu Tatal Nostru si Credeul, dar cu crucea prinsa la nodul cravatei, stegarul lui Hristos face randuiala in Biserica, cearta preoti, judeca episcopi si spanzura patriarhi. Scaunul papal e tinut, de obicei, in buzunarul de la vesta, fiindca ceasul si l-a mutat la mana. Daca, cumva, poarta si patru-cinci clase de seminar atarnate de coada braului, atunci devine de-a dreptul teolog si debiteaza enormitati exegetice pentru care altadata s’ar fi convocat un sinod ecumenic. In America, insa, nu va fi convocat nici macar consistoriul. Imbecilitatea manifesta nu cade sub incidenta canoanelor. Dimpotriva, cu cat un cap e mai gol, cu atat poate ajunge mai sus, ca un balon umflat la cald.
Impostorul n’ar merita un portret public, daca trompa lui subtire n’ar irita linistea organismului romano-american. Dupa doi ani de experienta, sunt convins ca multi din cei ce poarta raspunderea si pot avea un cuvant hotarator in problema pacificarii si unitatii spirituale a Emigratiei romanesti din Lumea Noua s’ar angaja in initiative mai indraznete si in actiuni mai operative daca n’ar fi inhibati, intr’un fel sau altul, de aceasta capusa sociala. Mica la numar, dar perseverenta si tenace, insecta s’a lipit bine pe piele si provoaca mancarimi. Iar scarpinatul, vezi Doamne, face placere.
