![]() |
| Flautul Fermecat, "adaptat" dupa "Spiderman", va fi pus in scena pentru copii |
Artistii clujeni de la Opera ii asteapta pe cei mici la un spectacol exuberant si totodata sensibil, in care flautul este viu, partitura fiind interpretata live de o tinara artista chiar pe scena.
Noua premiera a Operei Nationale Romane din Cluj-Napoca le este adresata de aceasta data micilor spectactori. "Am ales sa abordam din toate fatetele piesei «Flautul Fermecat» de Mozart exact aceea care poate fi luata ca o poveste. Ne-am dat seama ca repertoriul Operei noastre este foarte sarac in ceea ce-i priveste pe copii", a precizat regizorul Emil Strungaru. Realizarea spectacolului le-a dat de furca artistilor, nevoiti sa improvizeze cu mijloacele rudimentare pe care le au la dispozitie cele mai fanteziste elemente ale decorului.
"Exista un tablou in care apare un monstru care in piesa este sarpe, insa pentru ca nu ar fi fost destul de spectaculos am ales sa il reprezentam printr-un paianjen", a explicat Strungaru, care este si scenograful piesei. "E foarte la moda acum printre copii «Spiderman», am creat aceasta macheta pornind de aici", a mai spus regizorul.
Elemente masonice
Premiera spectacolului va avea loc duminica, 14 martie, de la ora 11. Costumele sint realizate de Carmencita Brojboiu, iar acompaniamentul la pian este asigurat de Adela Bihari.
Vladimir Popean este maestrul de cor al reprezentatiei, asistat de Corneliu Felecan. Din distributie fac parte: Paul Onaga, Ioan David, Eliza Zaharia, Oana Setruic, Daniela Muresan Chisbora, Daniela Tricu, Bogdan Baciu, Varga Janos, Florin Simpelean, Cristian Turc, Radu Pintea, Dan Dumitrana, Radu Lucaciu, Corina Pasteanu, Anca Aluas, Henrietta Almasi, Maria Ghircoiasu, Kadelnyk Yelyzaveta, Alexandra Hordoan sau Ligia Farcas.
"Exista in piese elemente masonice, chiar traseul printului este unul initiatic, insa am abordat doar latura de basm a actiunii. Flautul este viu, va fi jucat de o fetita de 16 de la Liceul de Muzica ce va interpreta la flaut, live, pe parcursul spectacolului", a mai spus Strungaru.