Securistii si romanii

Trebuie sa ai de la partid, de la presedinte si din dosarul de la Securitate nota de baiat bun si de fetita cu ciocul mic. Din spa-tele hectarelor de dosare ride, cu ochi albastri, aceeasi dictatura. De care n-am scapat si, daca nu ne vom sterge bine mucii, nu vom scapa niciodata. Pentru ca, iata, dupa cum vor unii sa credem, singurii care au facut o treaba (munca) profesionista, eficienta si absolut de incredere au fost fostii si, cel putin prin dosare, actualii securisti. Peste tot se lauda, cu adinca convingere, ca au fost patrioti, daca nu chiar singurii carora li se poate spune astfel. Uite ca, pe baza muncii lor eficiente, se stabileste azi cine a fost baiat bun, cine mama nefacatoare de tradatori si de turnatori, cine dadea limbi artistico-gazetaresco-plastice ideologiei cu totul antiromanesti a partidului comunist, cine sugea, mai apoi, necuvintatoarele vorbe de ocara sau de revolta, ca sa se poata generaliza teama, frica, foamea si dictatura. Stiu ca se stiu, ca-i stim si ca nu-i putem dovedi decit pe baza de marturii scrise. Pe baza de acte. Dar ne comportam si judecam de parca numai palmasii au facut pe vremea aceea parte din poporul roman. Ca si cum cei care au pus la cale zeci de kilometri de dosare nu erau romani ori cetateni romani. Numai ca dictatura nu s-a facut cu turnatori, ci, in primul rind, cu institutii. Turnatorii, si mai ales turnatorii aproape generalizati, au venit mai la urma. Nu zic ca turnatorii n-au fost (si) romani, spun ca institutiile create de catre comunisti au fost antiromanesti. Aceste institutii erau doua, mari si late: Partidul si, controlata de el, Securitatea. Si-acuma vine Partidul, prin cateaua sa, Securitatea, sa dea romanilor si cetatenilor acestei tari certificate de buna purtare. Vin actele unei ideologii total antiromanesti sa dea romanilor diplome de turnatori, de fraieri si de baieti buni. Stiu, repet, alte acte (dovezi) n-avem, decit cele ale fostei dictaturi. Sintem in situatia paradoxala de a fi din nou legitimati (in bine sau rau) de dictatura. Si, mai rau, sintem in delicata si penibila imprejurare in care sa dam credit, pina aproape de 100 la 100, celor care ne-au dus intreaga noastra tinerete in ruina. Din pacate, este tot ce avem. Si trebuie (imperativ moral) sa ne folosim de acest fapt. Pina la capat. Nu pentru a face lumina (ca nu se poate), nu pentru razbunare (ca nu-i niciodata prea tirziu sa nu uiti, dar sa ierti), ci pentru o binevenita (re)umanizare. Romanizare. Daca a fi roman ne mai spune ceva.

P.S. Cred ca dosarele de la CNSAS care deja au fost solutionate pot fi, ca inceput, puse pe Internet. Ar fi un pas.