Ultimul up-date 07:08 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Cluj la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

ACHIZITIE * Clubul din Gruia si-a intarit lotul cu un mijlocas italian

De Zerbi vine la Cluj

Autor: Gabi JAKAB
Data publicarii: 08/02/2010

CFR Cluj a obtinut de la Napoli imprumutul lui Roberto De Zerbi pina la finele sezonului. Mijlocasul ofensiv va fi unul dintre cei mai experimentati jucatori care evolueaza in Liga 1.

Foto interno18.it
Roberto De Zerbi este primul jucator italian care evolueaza in Liga 1

In sistemul 4-3-3 pe care Andrea Mandorlini l-a implementat la CFR Cluj, postul de mijlocas central este unul foarte important. Obligat la un travaliu serios pe durata unui meci, un astfel de jucator trebuie sa posede si alte doua calitati pentru a se delimita de fotbalistul obisnuit: polivalenta si fantezie. Aceste doua caracteristici pare sa le indeplineasca Roberto De Zerbi, legitimat la Napoli, un fotbalist pe care tehnicianul "feroviarilor" l-a luat in vizor inca de la startul perioadei de transferuri. Ieri, cele doua cluburi s-au inteles pentru un imprumut pina la finele sezonului, urmind ca CFR-istii sa aiba optiune de cumparare daca jucatorul va da satisfactie. "Da, am obtinut acordul lui Napoli pentru transferul pina in vara al lui De Zerbi, iar in zilele ce urmeaza vom finaliza toate actele", a precizat agentul jucatorului, Giorgio Samuner, pentru presa din Peninsula. De asemenea, se speculeaza ca in respectiva afacere a intrat si Traore, care a fost curtat intens de cei de la Napoli in aceasta iarna. Astfel, italienii ar fi obtinut din partea oficialilor de la CFR promisiunea ca vor avea intiietate la achizitionarea tinarului atacant african, evaluat la 4 milioane de euro.
     In virsta de 30 de ani, De Zerbi a fost crescut la scoala lui AC Milan, insa n-a ramas prea mult la gruparea "diavolilor". La 19 ani, s-a transferat la Padova, care a fost prima "statie" dintr-un lung sir de echipe la care a evoluat, majoritatea dintre ele din ligile inferioare: Monza, Como, Avellino, Foggia, Arezo, Catania. In 2006 a semnat pentru Napoli, insa dupa 2 ani a fost trimis in "exil" la Brescia si Avellino. Este considerat de catre specialistii din peninsula un foarte bun pasator si un si mai bun executant al fazelor fixe. Poate juca atit in centru, cit si pe flancul sting al liniei mediane, fiind, totodata, un obisnuit al incursiunilor in careul advers. La CFR Cluj ar putea fi folosit si pe postul de extrema stinga, post pe care, deocamdata, titular este Nicolae Dica.

Remuneratie
700.000
de euro este salariul lui De Zerbi la Napoli, jumatate din aceasta suma urmind a fi platita de CFR Cluj

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila
©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition
Let’s Do It, Romania!