Hermes IT Cluj - Webshop, Soft gestiune, Soft la comanda,  Registru Agricol, Web design Cluj

Autobuze din Franta, pe strazile Clujului

Miercuri, 18 Noiembrie 2009 19:29 Mirela OGRUTAN
Imprimare PDF
Foto Andrei Gadalean
Autobuzele proaspat achizitionate vor circula pe cele mai aglomerate linii din Cluj-Napoca

Autobuzele, care au costat in total 250.000 de euro, vor circula pe cele mai aglomerate linii de transport public din oras.
     Cele 10 noi autobuze sint articulate, au o capacitate de transport de 149 de persoane (56 pe scaune si 93 in picioare) si vor fi puse in circulatie incepind de astazi. Potrivit directorului RATUC, Liviu Neag, starea tehnica a autobuzelor, vechi de 8 ani, este foarte buna, motiv pentru care acestea vor putea circula fara probleme in Cluj-Napoca multi ani de acum inainte.

    10 la pret de unul

"Noi colaboram cu cei din Paris de mult timp si sintem foarte multumiti de toate autobuzele achiztionate de la ei. Avem autobuze cumparate din Franta care sint in circulatie de 16 ani la noi", a aratat Liviu Neag.
     Directorul RATUC a dat si citeva detalii tehnice cu privire la cele 10 autobuze: au motor de tip Diesel, 290 de cai putere, un consum mediu de 32-34 de litri la suta de kilometri si o lungime de 18 metri. Pina la ora actuala, acestea au un rulaj de 300.000-400.000 de kilometri, insa durata lor de utilizare ar putea continua pina la un rulaj de aproximativ 800.000 de kilometri. "Pretul unui autobuz a fost de 25.000 de euro, ceea ce inseamna ca am achizitionat 10 autobuze la pretul unuia singur. Sint autobuze Euro 4, agreate, verificate, in stare tehnica buna. In felul acesta am dorit sa aratam ca putem sa facem achizitii bune si la un pret mai mic. Chiar daca sintem pe timp de criza, am conditionat ca, obligatoriu, autobuzele sa aiba Euro 4", a declarat primarul Sorin Apostu.
     Liniile pe care vor fi introduse sint 24, 24B, 30, 43 si 43B, considerate cele mai aglomerate din municipiu.
     "Eu circul cu autobuzul atunci cind vin de la facultate. Domnul Neag stie ca ma plimb cu autobuzul si verific curatenia, felul in care conduce soferul sau alte lucruri", a spus Sorin Apostu.

    Fara autobuze din Ungaria

Primarul a mai anuntat ca nu intentioneaza sa mai cumpere autobuze noi de la firma Magyar Jarmutechnikai, cu care municipalitatea a incheiat un contract anul trecut si de la care a cumparat doar 2 autobuze.
     "Este un contract-cadru, la care se incheie un contract subsecvent, in functie de necesar. Noi am avut un necesar de doua bucati. Consideram ca, in conditiile actuale, cind toate firmele au redus preturile, putem face o noua licitatie, la care sa obtinem preturi mai mici", a adaugat Apostu. La ora actuala, parcul auto al RATUC numara 110 troleibuze, 224 de autobuze si 35 de garnituri de tramvai. In ceea ce priveste troleibuzele, doar aproximativ 40 dintre acestea corespund normelor actuale, restul urmind sa fie casate in cursul anului viitor.

Ultima actualizare în Vineri, 20 Noiembrie 2009 02:59