Lavinia Sandru a spus ca la inceputul saptaminii a primit din partea “oamenilor lui Vadim” o serie de telefoane amenintatoare, dupa care, marti, numarul de telefon al deputatului PIN a aparut pe prima pagina a ziarului condus de Vadim Tudor. “Ca urmare a publicarii numarului meu de parlamentar, au aparut si mai multe mesaje, telefoane cu amenintari si injuraturi”, a spus Sandru. Vicepresedintele PIN a precizat ca din pricina telefoanelor care le primea pina si noaptea, a cerut companiei de telefonie mobila la care era abonata un alt numar de telefon. Lavinia Sandru este de parere ca gesturile orchestrate de Vadim erau menite sa o sperie, sa o intimideze si il ameninta pe liderul PRM ca va lupta in continuare pentru dovedirea colaborarii “tribunului” cu Securitatea.
Viceliderul Initiativei a spus ca va lua masuri impotriva comportamentului etalat de Vadim. Sandru a anuntat ca va da in judecata atit presedintele PRM, cit si ziarul care i-a publicat numarul. Deputatul PIN a adaugat ca va cere directorului CNA, Ralu Filip, sa faca in asa fel incit aparitiile defaimatoare ale lui Vadim Tudor sa fie eliminate din emisiunile televizate. De asemenea, Sandru va prezenta cazul si birourilor permanente ale parlamentului. “Ii rog pe toti politicienii sa il izoleze pe Vadim”, a adaugat Lavinia Sandru.
Vicepresedintele PIN sustine ca gesturile lui Vadim nu au facut decit sa o motiveze si mai mult si ca isi mentine afirmatia ca Vadim Tudor a facut politie politica.