Hermes IT Cluj - Webshop, Soft gestiune, Soft la comanda,  Registru Agricol, Web design Cluj

Angajatorii din Nord-Vest, cei mai pesimisti din tara

Marţi, 09 Martie 2010 21:42 Andreea DUTU
Imprimare PDF

Un studiu realizat de firma de recrutare Manpower arata ca in regiunea Nord-Vest sint inregistrate cele mai scazute valori privind perspectiva de angajare pentru trimestrul II al anului.
     In principiu, angajatorii din Romania sint ceva mai optimisti in ceea ce priveste planurile de recrutare pentru perioada aprilie-iunie fata de cum erau in ultimele 6 luni, revenind astfel la nivelul planurilor pe care le aveau in luna mai a anului trecut, arata studiul Manpower privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca. Astfel, dintre cei 750 de angajatori intervievati, 64% nu prevad nici o schimbare in forta de munca in al doilea trimestru al anului 2010, 14% estimeaza o crestere a volumului angajarilor, in timp ce 21% dintre ei anticipeaza o scadere in activitatea de angajare.
     Potrivit studiului Manpower, cei mai optimisti par sa fie angajatorii din regiunea Sud-Est, care raporteaza o previziune neta de angajare de plus 6%, in timp ce in regiunea Centru se inregistreaza o previziune prudenta, de plus 3%. In schimb, angajatorii din regiunea Nord-Vest sint cei mai pesimisti, aici inregistrindu-se cele mai scazute valori privind perspectiva de angajare, de minus 17%. Perspective slabe de angajare, de minus 12%, sint anticipate si de angajatorii din regiunea Vest.

Ultima actualizare în Joi, 11 Martie 2010 02:59