![]() |
| Un proiect finantat de UE urmareste sa faciliteze dezvoltarea capitalului uman |
Proiectul strategic "Secretariat Tehnic Permanent al Pactului Regional Nord-Vest pentru Ocupare si Incluziune Sociala" a fost lansat ieri de Institutul de Formare Economica si Sociala (IFES). Proiectul face parte din cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) si urmareste facilitarea investitiilor in capitalul uman in regiunea de Nord-Vest, in contextul unei piete a muncii dinamice, influentate deopotriva de proiectele regionale de crestere economica, dar si de efectele crizei financiare.
Consultanta pentru fonduri europene
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unei structuri operationale independente, numita Secretariat Tehnic Permanent Nord-Vest (STP-NV), ca instrument care sa sustina Pactul Regional pentru Ocupare si Incluziune Sociala din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Secretariatul, care are in componenta juristi, reprezentanti ai ONG-urilor, ai sindicatelor si ai patronatelor din regiunea de Nord-Vest, va acorda consultanta oricarui investitor care doreste sa atraga fonduri europene printr-un proiect de asistenta specializata. "Actorii sociali reuniti in pact vor putea genera si gestiona mai eficient politici de dezvoltare regionala, dobindind astfel o capacitate sporita de absorbtie a fondurilor europene in domeniul resurselor umane, in regiunea noastra de dezvoltare", a explicat Sidonia Grama, expert de comunicare STP-NV.
Beneficiarii directi
La lansarea proiectului au fost prezenti ieri si reprezentantii institutiilor partenere - Grigore Pop (CNS Cartel Alfa Cluj), Augustin Fenesan (Asociatia Patronilor si Meseriasilor Cluj) si Cristian Dogaru, directorul OIR POSDRU. Proiectul STP NV, cofinantat de Comisia Europeana si Guvernul Romaniei, are o valoare totala de 2 milioane de lei, din care subventia reprezinta 98%, si se va derula pe o perioada de 3 ani.
Beneficiarii directi ai acestui proiect vor fi persoanele reprezentind IMM-uri, asociatii ale fermierilor si meseriasilor, asociatii profesionale sau organizatii ale societatii civile. Potrivit reprezentantilor IFES, de proiect ar putea beneficia circa 2.500 de angajati din regiune, din care 120 peste 55 de ani, si 300 de persoane ocupate cu agricultura de subzistenta. Totodata, printre beneficiari s-ar putea numara 350 de intreprinzatori din regiune, dar si 140 de someri si 140 de persoane apartinind grupurilor vulnerabile, precum persoane de etnie roma, persoane cu dizabilitati, persoane aflate in detentie sau tineri de peste 18 ani post-institutionalizati.