monitorulcj.ro Menu

Primul transplant de inima artificiala, in pregatire la Institutul Inimii

Directorul Institutului Inimii, Tudor Simionescu (foto), a precizat pentru Agerpres ca primul pas este introducerea pe piata a aparatului care preia functiile inimii.     „Primul pas consta in introducerea pe piata medicala a acestui dispozitiv numit inima artificiala, prin aprobari ale Ministerului Sanatatii. Urmatorul pas este cel in care vom stabili, concret, cu echipa de specialisti din Italia, momentul in care va veni la Cluj-Napoca pentru a efectua prima interventie chirurgicala demonstrativa, urmand ca dupa aceasta operatie, care va fi cu siguranta un succes, sa extindem programul de implant de inima artificiala printr-o colaborare de lunga durata cu partea italiana”, a explicat Tudor Simionescu.     Modalitatea in care aceste dispozitive vor fi platite in viitor partii italiene, precum si cea privitoare la transferul procedurilor chirurgicale de catre specialistii de la Roma vor fi stabilite in a doua jumatate a acestui an, a mai precizat directorul Institutului Inimii.    Exista deja o lista de asteptareTudor Simionescu a aratat, totodata, ca exista deja o lista cu pacientii care vor fi supusi implantului cardiac, dar care nu este inca definitiva. Pacientii cu prioritate vor fi reevaluati, pentru a se vedea care este stadiul bolii in faza pregatirilor pentru interventia chirurgicala.     Potrivit directorului Tudor Simionescu, specialistii italieni sunt cei care au ales Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru o colaborare pe termen lung, ca urmare a multiplelor performante medicale obtinute de colectivul de medici clujeni. „Sincer, nu stiu sursa sigura prin care chirurgii italieni au aflat despre performantele medicale de la Institutul Inimii, dar intamplarea este fericita”, a spus Tudor Simionescu, citat de Agerpres.    Operatia va fi condusa de italieniEchipa operatorie care va veni de la Roma la Cluj-Napoca pentru transplantul de inima artificiala va fi condusa de coordonatorul Programului National de Transplant Cardiac din Italia. Totodata, Vaticanul este interesat si a sustinut acest program de implant cardiac in Spitalul „Bambino Gesu”, pe care il detine, iar in luna decembrie 2010 o echipa de medici ai acestei unitati sanitare a prezentat tehnica transplantului de inima artificiala la Institutul Inimii.     Pina la ora actuala, la Cluj-Napoca nu s-au mai efectuat transplanturi de inima, a aratat directorul Tudor Simionescu, precizand insa ca in institut se fac anual in jur de 2.000 de interventii complexe de chirurgie cardiaca.

comments powered by Disqus