monitorulcj.ro Menu

Ceausescu era terorizat de Elena

Ceausescu, Mussolini, Hitler, Mao si Bokassa se afla pe lista dictatorilor secolului al XX-lea care au fost „tiranizati” de sotiile lor, potrivit unui eseu publicat, duminica, de site-ul lefigaro.fr si citat de Mediafax. Astfel, autoarea franceza Diane Ducret evoca într-un eseu intitulat „Femmes de dictateur”, ce are la baza o serie de studii serioase, mai multe scene de budoar care au animat, adeseori în cel mai mare secret, vietile tiranilor din secolul trecut. Astfel, dintre capriciile de lux ale Elenei Ceausescu, autoarea aduce aminte de niste reguli extrem de stricte ale acesteia: se îmbraca doar cu haine frantuzesti si conducea doar masini germane. „Aminteste-ti cum au reactionat nemtii”, îi spunea Elena sotului ei, în fata generalului Pacepa, pe atunci consilierul personal al lui Ceausescu si seful Securitatii – „a fost suficient sa pronunti cuvîntul «masina» într-o mica aluzie, iar toata lumea a început sa ne ofere masini. Cîte am primit deja? Limuzina Mercedes 600 pentru Tovarasul, un Mercedes 450, un model coupé pentru Zoia si doua automobile Audi pentru Nicu. Si o limuzina de aproape 10 metri pentru Tovaras care poate fi un birou ambulant”, mai scrie Diane Ducret în eseul sau.

comments powered by Disqus