monitorulcj.ro Menu

Nereguli la indemnizatia de crestere a copilului

27 de dosare pentru indemnizatia de crestere a copilului au fost propuse pentru verificare la Cluj, în urma unor controale realizate în perioada octombrie-decembrie 2010. Potrivit informatiilor centralizate de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, în judet au fost verificate, pîna în decembrie anul trecut, 2.250 de dosare dintr-un total de aproape 8.500. Din cele 27 de persoane cu probleme la dosare, 11 erau beneficiari de indemnizatie cuprinsa între 2.001 lei si 3.000 lei. Cele mai multe dosare cu nereguli au fost înregistrate în judetul Prahova, fiind propuse pentru verificare aproape 3.200 de dosare. În toata tara, inspectorii care au realizat controalele au descoperit aproape 19.000 de dosare cu probleme. Din cauza neregulilor, la nivel national au fost trimisi pentru verificare si aproximativ 2.500 de angajatori, în judetul Cluj nefiind însa înregistrat nici un angajator în aceasta situatie.     G. D.

comments powered by Disqus