monitorulcj.ro Menu

Centura Sebesului a ?cazut?

 Executia lucrarilor de construire a celor 82 de kilometri ai tronsonului de autostrada Orastie - Sibiu, inclus in Coridorul IV Paneuropean, va incepe, cel mai probabil in 2011. Termenul in care aceste lucrari ar trebui finalizate este de aproximativ trei ani, iar banii necesari despagubirilor pentru proprietarii de terenuri aflate pe traseul autostrazii au fost deja alocati. Astfel, toate eforturile si cheltuielile administratiei lcoale din Sebes, realizate in ultimii doi ani pentru a pune la cale proiectul soselei de centura, s-au dovedit a fi in van. Totusi, fiind vorba despre doua proiecte diferite, doua autoritati diferite si doua surse de finantare diferite, decizia finala apartine Consiliului Local Sebes, care va trebui sa decida daca va continua sau nu demersurile de realizare a soselei de centura. De toamna si pina varaPovestea soselei de centura a municipiului Sebes a inceput in 2008, atunci cind necesitatea unei astfel de investitii nu a mai putut fi contestata de nimeni. De atunci insa, s-au cheltuit zeci de mii de lei pentru realizarea unor studii, analize si proiecte intermediare. De fiecare data cind proiectul centurii parea a fi in ultima faza, aparea ceva care ii impiedica pe consilieri sa voteze hotaririle necesare. Atunci cind au fost mustrati pentru lentoarea de care dau dovada, alesii locali au motivat importanta proiectului si au clamat interesul extrem de mare pentru o astfel de lucrare, care nu permite decizii luate in pripa. Ajuns la final in trei forme diferite, studiul de fezabilitate a mai stat o buna perioada de timp pe masa consilierilor locali pina cind forma finala a fost in sfirsit aprobata. A fost vorba despre un proiect bombastic, o centura pe patru benzi si tot felul de artificii care ar fi urmat sa coste peste 30 de milioane de euro, bani pe care administratia locala urma sa ii solicite Ministerului Transporturilor. In cazul in care finantarea nu ar fi fost aprobata, administratorii locali erau decisi sa contracteze un imprumut extern, iar pentru asta au luat in calcul chiar si organizarea unui referendum pentru consultarea populatiei. Toate aceste framintari si banii cheltuiti pina acum s-au dus pe apa simbetei, atunci cind ministerul de resort a anuntat ca intra in licitatie lucrarea tronsonului de autostrada Orastie - Sibiu.

comments powered by Disqus