monitorulcj.ro Menu

Sprijin la debut

Noul an scolar va debuta mai usor pentru citeva zeci de familii din Alba Iulia, cel putin din punct de vedere economic. Asta deoarece pregatirile micutilor pentru prima zi de scoala, beneficiaza in acest an de sprijin din partea administratiei locale din Alba Iulia. Este vorba despre familiile cu venituri reduse, aflate in evidentele Serviciului local de Asistenta Sociala Alba Iulia. Angajatii Serviciului Public de Asistenta Sociala din Primaria Alba Iulia impreuna cu primarul municipiului resedinta de judet, Mircea Hava vor oferi timp de 2 zile rechizite si ghiozdane pentru copiii proveniti din familii cu venituri reduse. Actiunea are legatura cu inceputul unui nou an scolar si vizeaza aproximativ 50 de familii cu o situatie materiala precara. Lista familiilor beneficiare a fost intocmita in baza unor anchete sociale intreprinse de catre personalul SPAS. Cine vrea si cine poateLiderul administratiei publice locale din Alba Iulia, primarul Mircea Hava a motivat actiunea prin necesitatea de a asigura minimul necesar procesului educational pentru cei care doresc sa invete. ‘’Cine isi doreste cu adevarat sa mearga la scoala va avea oricind sprijinul nostru. Acest gest nu va umple golul din aceste familii, care traiesc din diverse motive de pe o zi pe alta, dar ii va ajuta pe micuti sa inceapa un nou an scolar intr-un mod normal. Cei mici, sint singura forma pura a viitorului, iar orice obstacol din calea dezvoltarii lor trebuie inlaturat prin grija noastra. Copiilor, le doresc sa se bucure de noul an scolar alaturi de prieteni si dascali, iar parintilor cit mai multe motive de mindrie’’, a declarat primarul Mircea Hava. Pentru anul scolar 2010-2011, cursurile vor debuta luni 13 septembrie, cu doua zile mai devreme decit in mod normal. La Alba Iulia, in baza unui proiect derulat tot de catre administratia locala, evenimentul va fi marcat in 15 septembrie prin actiuni de vizitare a spatiilor istorice din cetate si printr-un concert dedicat elevilor si parintilor, dar si cadrelor didactice din resedinta de judet.

comments powered by Disqus