monitorulcj.ro Menu

Prima zi de scoala, saracita de criza

 Fiecare inceput de septembrie, aducea in mod obisnuit si aproape obligatoriu un aflux extrem de crescut de cumparatori in librarii si papetarii. Daca agentii economici s-au pregatit si in acest an pentru perioada respectiva, cumparatorii stau inca pe ginduri. Asta deoarece preturile sint destul de mari in raport cu veniturile aflate in scadere de mai bine de 12 luni. Spre exemplu, un penar ii costa pe parinti intre 35 si 90 de lei, un ghiozdan de la 50 la 200 de lei, iar un set de creioane se poate cumpara cu preturi intre 9 si 25 de lei. La aceasta lista se pot adauga caietele speciale, care au preturi cuprinse intre 5 si 20 de lei, pixuri si stilouri care costa intre 3 si 30 de lei si tot felul de truse care pot ajunge sa coste chiar si 50 de lei. In aceste conditii, un singur copil scolar poate saraci bugetul unei familii cu o suma ce incepe de la 200 de lei si poate ajunge pina la 600 de lei. Totul, in conditiile in care, un salariu mediu in Alba se invirte in jurul valorii de 1.000 de lei, iar spectrul somajului ameninta inca populatia. In plus, iarna pare destul de grabita sa se instaleze in Romania si sa umfle facturile la gaze naturale si energie electrica.Ce si cum se mai cumparaTotusi, in ciuda crizei economice, micutii trebuie pregatiti pentru scoala. “Imprumutam ghiozdanul de la cel mai mare, caietele le cumparam, iar manualele se dau de la scoala. Stiloul, creioanele si alte maruntisuri le mai luam pe parcurs. Sint cheltuieli importante, dar nu avem ce face”, marturiseste o tinara mamica. In schimb, cind vine vorba despre gesturi de recunostinta, criza pare sa se resimta si mai puternic. “Eventual o floare. Sint foarte scumpe si nu sint bani. Oricum, profesorii vor avea sute de flori, asa ca nu le port grija”, spune un alt locanic. Tendintele sint confirmate de vinzatori. “Fata de anul trecut, merge mult mai prost. Si vinzarile sint mai reduse si valoarea produselor. Fiecare incearca sa reduca la maxim lista cu cele necesare, iar produsele sint alese in functie de pret. Bineinteles se cer cele mai ieftine”, spune angajata unei librarii locale. “Inca nu se cumpara flori pentru scoala, dar ne asteptam sa vindem ceva mai mult in prima zi. Oricum, fata de anii trecuti va fi mai slab. Si in rest oamenii au inceput sa renunte la a cumpara flori, dar acum poate ca prima zi de scoala ii va aduce si la piata”, spera in schimb o florareasa.

comments powered by Disqus