monitorulcj.ro Menu

OPC a inchis temporar 7 spalatorii auto

Inspectorii Comisariatului Judetean Pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Cluj au verificat, în perioada 28 iunie – 7 iulie, 12 spalatorii auto, la sapte dintre acestea constantînd diverse abateri. Printre principalele neconformitati semnalate au fost cele legate de neafisarea denumirii operatorului economic, a programului de functionare sau a tarifelor practicate. Astfel, comisarii de la Protectia Consumatorului au dispus masura opririi temporare a prestarii serviciului la 7 operatori economici verificati, pîna la remedierea deficientelor de informare semnalate. De asemenea, au fost aplicate 7 sanctiuni contraventionale, dintre care 4 amenzi în valoare de 4.000 de lei si 3 avertismente. În ceea ce priveste activitatea CJPC Cluj în luna august, au fost derulate 6 actiuni tematice legate, printre altele, de vînzarile de soldare, alimentatia publica aferenta hotelurilor de 4 si 5 stele, respectiv de comercializarea aparatelor electrice de mici dimensiuni alimentate la reteaua de 220 V. Totodata, s-au facut controale în ceea ce priveste blocul alimentar din spitale si chioscurile din incinta unitatilor de sanatate, activitatea desfasurata de unitatile de preluare si vînzare a fierului vechi si de comercializare a produselor de cofetarie. Deocamdata, nici una dintre aceste actiuni nu a fost finalizata.

comments powered by Disqus