monitorulcj.ro Menu

Comuna Izvorul Crisului isi promoveaza turismul cu bani de la Uniunea Europeana

Comuna clujeana Izvorul Crisului a demarat un proiect cu finantare europeana pentru promovarea serviciilor turistice si amenajarea marcajelor pe raza comunei.      „În perioada 07 iulie 2010 – 06 iulie 2012, comuna Izvorul Crisului implementeaza proiectul de finantare cu titlul «Promovarea serviciilor turistice si amenajarea marcajelor în comuna Izvorul Crisului», proiect co-finantat de Uniunea Europeana, prin Planul National de Dezvoltare Rurala, Masura 313 – «Încurajarea activitatilor turistice». Valoarea totala eligibila a proiectului este de 186.918 euro, finantata 100% de Uniunea Europeana si de Guvernul României“, au precizat ieri reprezentantii Primariei Izvorul Crisului.      Concret, obiectivul principal al proiectului este promovarea serviciilor turistice în comuna Izvorul Crisului în vederea dezvoltarii sistemelor de informare si de promovare turistica. Astfel, proiectul contribuie în mod direct la întarirea pozitiei comunei pe piata turistica. Potrivit informatiilor oferite de cei din Izvorul Crisului, principalele activitati propuse a fi realizate în cadrul proiectului sînt: publicarea unui registru al obiectivelor locale, editarea unei harti cu obiectivele turistice locale, elaborarea unui material de prezentare a serviciilor de cazare oferite în comuna, elaborarea unor brosuri de prezentare si de promovare a festivalului traditional din dealul Riszeg, a mestesugarilor locali si a unui circuit al bisericilor cu casete din microregiune. De asemenea, se doreste realizarea unui material multimedia care sa prezinte traditiile culturale locale si dezvoltarea unui portal multifunctional, care, pe lînga promovarea serviciilor turistice locale, sa faca posibila si rezervarea online a locurilor de cazare.

comments powered by Disqus