monitorulcj.ro Menu

Cind e sa se intimple...

 Grea diplomatia! Grea de tot! Adica, dificil de invatat si de aplicat, dar si mai greu de priceput. Zilele trecute, poate ca ati aflat deja, rusii anuntau ca au arestat un diplomat de rang inalt, roman de felul sau, angajat al unei ambasade din Rusia. Ziceau ca l-au prins in timp ce incerca sa afle secrete militare si drept consecinta l-au saltat. A mai trecut o zi si tot rusii au mai anuntat si ca l-au expulzat. Adica l-au trimis din mama Rusia in tovarasa Romania. In replica, romanii au trimis si ei un tavarisci catre casa lui. Adica, un rus cu rang similar a fost luat pe sus si trimis sa-i dea raportul lui Putin. Asta am inteles eu pentru ca pe al nostru l-au luat cei de la FSB, adica urmasii KGB-ului, copii de suflet ai lui Putin. Iar al lor, daca tot s-a dus, probabil ca tot la nenea Putin a ajuns, ca sa ii spuna si sa ii povesteasca toate cite le-a vazut si le-a auzit. Pina aici, toate bune si frumoase. Zice lumea, care se pricepe la astfel de situatii, ca asa-i practica diplomatica. Daca prinzi spionul, il iei frumusel de guler si ii faci vint peste granita. Nu faci scandal, ca nu-i frumos. Ca sa fie totul ok, tara in care l-ai zburat pe om, iti intoarce serviciul si iti trimite unul de al tau. Mai zice lumea, tot cea care se pricepe, ca atitudinea Rusiei, care l-a arestat pe al nostru inainte de a-i face vint, ar fi un mesaj de forta, care ar trebui sa sune cam asa: “Nu ne convine ca v-ati tras scut anti racheta si in concluzie luati avertismentul! Daca nu va mai ginditi, s-ar putea sa nu se stie”. Raspunsul alor nostrii s-ar putea traduce cam la fel. “Scutul e aici si nu pleaca nicaieri, iar cu avertismentul vostru ne stergem sub racheta”. Acum, in limbaj diplomatic, lucrurile sint mai cu miere si probabil cu ghimbir sa piste la limba. Cum spuneam, grea diplomatia! Dar eu tot nu inteleg. Pai daca rusii s-au suparat pe noi, trebuia sa ni-i trimita pe toti acasa. “Mai copii, parintii vostrii nu si-au mai platit regia. Ia plecati voi si explicati-le ca daca nu isi achita datoriile va luam casa”! Iar romanii, puteau si ei gindi un raspuns mai inteligent. “E criza tovarasi. N-avem nici sa trecem drumul. Voi nu ne intelegeti, asa ca ne-am dus la banca americaneasca si aia ne-au dat imprumut, dar ne-au ipotecat casa, asa ca n-aveti ce sa mai luati”! Dar, toata treaba asta n-o fi tocmai diplomatica. Sigur asa este! Pentru mine, toata situatia este extrem de simpla. Daca diplomatic vorbind reprezentantul ambasadei noastre a facut vreo prostie trebuia tras la raspundere. Nu de rusi, ci de ai nostri. Daca ei l-au arestat, atunci trebuia sa il arestam si noi pe al lor. Daca nu erau motive, atunci s-ar fi rezolvat cu scuze. Asa, pare-mi-se mie ca am luat o pozitie cam slaba in fata unei tari care ne-a cam calcat in bocanci in ultimii 60 de ani si nu cred ca este normal. In plus, ce zic oare partenerii nostrii din NATO si UE? Greu de spus. Grea diplomatia!

comments powered by Disqus